Alexandru Iatan a îmbrăcat doar pentru o zi tricoul Dunării Giurgiu, dar cei de acolo nu l-au uitat. Sâmbătă, la 10 zile de la tragedie, galeria formației de Liga a II-a a decis să-l comemoreze înaintea partidei cu FCM Bacău, scor 4-2.Personajul principal al ceremoniei a fost sora lui Alexandru, Georgiana Iatan. O copilă frumoasă, cu glas scăzut, umbrit de amărăciune. De fapt, privirea-i trădează o rană a sufletului. Cum să nu fie astfel, când fetița de numai 14 ani a primit brusc vestea morții fratelui său?
„Vă rog, luptați pentru Alex!”, a fost rugămintea fetiței îmbrăcate în îngeraș către foștii colegi ai lui Alexandru. „Am simțit că trebuie să fiu prezentă la acest meci. Alex parcă mă chema și n-aș fi putut sta liniștită dacă n-aș fi venit”, a mărturisit Georgiana, în timp ce galeria giurgiuveană recita „Tatăl Nostru”.
„Am crezut că fost o glumă!” În momentul nenorocirii, Georgiana se afla în vacanță, o vacanță retezată dur de tragedia căzută ca un trăsnet peste familia Iatan. Trist, ba chiar acuzator, este faptul că înfiorătoarea știre i-a fost adusă la cunoștință, telefonic, fără dram de menajament, de către unul dintre medicii spitalului. „Răceala cu care mi s-a comunicat că a murit și acum îmi răsună în urechi. Abia ajunsesem la mare și a sunat un domn de la spital. Mi-a zis scurt: «Ai un frate fotbalist? Îl cheamă Iatan? I s-a făcut rău pe teren, a fost adus la spital și a murit! » N-a ținut nicio clipă cont de faptul că sunt fată și că am vârsta pe care o am. Am rămas blocată, credeam că e o glumă și întrebam întruna dacă nu cumva e vreo greșeală”, povestește printre lacrimi Georgiana.
Alexandru, fratele său, a murit pe 2 septembrie, la primul antrenament al Dunării Giurgiu. Împrumutat de la Astra, Alex a primit o minge în piept, a făcut edem pulmonar și a decedat la scurt timp.
„Am rămas fără băiatul meu frumos” La finalul meciului, Ionel Iatan ne-a invitat acasă, în satul Plosca. Se înnoptase, iar modesta căsuță părintească, răzlețită la margine de sat, era cufundată în tăcere. Prima imagine care ne întâmpină e cea a holului micuț. Cândva, acolo stăteau fotografiile lui Alex cu Andreea, cea care urma să-i fie soție. Acum erau doar tablourile băiatului străjuite de o lumânare plăpândă (foto stânga). În scurt timp ne întâmpină și mama lui Alexandru, Nela, o femeie uscată de plâns și cu vorba înecată de durere. Face doi pași și izbucnește în plâns. „Tuturor le pare rău de el, dar nimeni nu-mi aduce puiul înapoi! Unde mi-e copilașul?”, îngâna mama lui Alex.
„Alex avea toată viața înainte!” Sfâșiată de durere, ea a găsit puterea de a ne spune că în urmă cu trei ani au hotărât să înfieze doi copii, o fetiță de o lună și un băiețel de doi ani. Pentru efortul de părinți adoptivi, statul le plătește 600 de lei. Acești bani îi ajut[, întrucât doar capul familiei poate munci. „Am zis că trebuie să ajutăm și alți copii, că poate așa se îndură și Dumnezeu de ai noștri. Dar ce-a făcut? Mi-a luat băiatul meu frumos, acum când ajunsese sus de tot, după ce ne chinuisem atât. De ce pe el? Cu ce i-a greșit, că era sănătos și frumos și avea toată viața înainte…”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER