Steaua întâlnește mâine seară pe Sheriff Tiraspol, în cadrul grupelor Europa League. Chiar dacă pare cel mai accesibil adversar, Cristiano Bergodi vrea să-și țină elevii în priză și le-a transmis că meciul va fi foarte greu, iar moldovenii nu trebuie luați de sus.
Emeric Ienei nu este însă de aceeași părere. Fostul tehnician al „roș-albaștrilor” consideră că echipa din Tiraspol este cel mai accesibil adevsar, iar jucătorii lui Bergodi ar trebui câștige cele trei puncte.
„Ar fi foarte bune trei puncte cu Sheriff”
„Trei puncte în primul meci ar fi foarte, foarte bune. Este un meci important, este un fel de încălzire pentru celelalte partide. Nu trebuie să-i subestimăm pe cei de la Sheriff, dar nu sunt atât de solizi cum sunt celelalte echipe. Steaua este ar putea ajungea la a șaptea victorie consecutivă. Sigur, nu a întâlnit echipe puternice, dar așa își intră în mână. De aceea e mai bine să joace cu Sheriff primul meci”, a spus Ienei la Sport.ro
„Goian e foarte greu de înlocuit”
După plecarea lui Goian, Steaua s-a confruntat cu mari probleme în defensivă. Tudose, Baciu, Ghionea și Rada au greșit de foarte multe ori și apărarea pare cel mai vulnerabil compartiment din echipa lui Bergodi. În asemenea condiții, Emeric Ienei este de părere că oficialii din Ghencea au procedat bine atunci când au decis să nu-l lase să plece pe Rada.: „Dorin Goian este foarte greu de înlocuit. Sper ca Bergodi să găsească formula ideală. Este bine că nu i-au dat drumul lui Rada, mai ales că a plecat Goian. Ninu a demonstrat și el că te poți baza pe el, iar Petre Marin este cel mai constant fundaș”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER