După ce patronul Stelei a declarat că singurii antrenori străini pe care i-ar mai vrea pe banca Stelei ar fi Zenga și Protasov, actualul antrenor al lui Palermo a spus că nu crede că va mai antrena vreodată Steaua, deși relația dintre el și Gigi Becali este una bună. Antrenorul italian afirmă că și în peninsulă există presiune din partea patronilor, dar aceasta îmbracă o altă formă. Walter Zenga realizează o paralelă între Bergodi și Petrescu, spunând că singura diferență dintre cei doi a fost facută de modul în care s-au comportat conducerile celor două cluburi.
„Între mine și Gigi a rămas o relație bună. Niciodată să nu spui niciodată, dar nu cred că voi mai antrena vreodată Steaua. Presiunea din partea patronului există și în Italia, fără presiune nu poți exista ca antrenor sau fotbalist, însă situația este total diferită. Atât Dan Petrescu cât și Bergodi sunt doi antrenori tineri, foarte buni, dar Petrescu a reușit la Unirea deoarece conducerea clubului s-a comportat altfel și i-a oferit liniște”, a declarat Walter Zenga la sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER