Povestea unei nopți nebune

Povestea  unei nopți  nebune
  • Publicat:
  • Actualizat:

În aproape patru ore, Gigi Becali a reușit performanța de a
demite un antrenor care încerca să mențină starea de normalitate în
vestiar, pentru ca apoi să găsească la fel de repede un înlocuitor
pentru acesta. ProSport vă prezintă pe larg, cronologic, cu
dezvăluiri primite de la mai multe surse, cum s-au derulat
evenimentele.
Nu este prima oară când patronul Stelei reacționează impulsiv și ia
decizii pripite. Situația de față devine specială tocmai prin
prisma felului în care Bergodi a fost înlăturat, în condițiile în
care italianul strânsese în mai puțin de trei luni un capital de
simpatie atât din partea suporterilor, cât și din partea echipei,
de invidiat. Poate chiar acest lucru a fost scânteia care a
declanșat incendiul.

22.45 – Cristiano Bergodi intră în vestiar. Era
0-0 la pauză, contra lui Sheriff, dar nu era o situație nouă pentru
steliști. Doar în acest sezon, în opt meciuri din 12, reușiseră să
câștige după ce la pauză nu conduceau.

22.47 – Gigi Becali coboară la vestiare –
„Pentru prima oară în șapte ani de când sunt la Steaua” -,
trântește ușa de perete și declanșează furtuna. Hârtia nu poate
suporta cuvintele folosite de finanțatorul roș-albaștrilor, cert e
că injuriile erau dintre cele mai „alese”, destinatari fiind
propriii fotbaliști. În primă instanță, Bergodi a rămas siderat.
Doar jucătorii au reacționat, acoperindu-și fața, în semn de
rușine. Unii dintre ei chiar își dădeau coate și chicoteau pe
ascuns.

Becali
ca un leu în lojă

Pe toată durata reprizei secunde, Gigi Becali a ars doar în
interior. Deși se juca fără suporteri, masa presei, care e
poziționată exact sub geamul lojei finanțatorului roș-albaștrilor,
nu a mai fost invadată de strigătele latifundiarului. Deja începuse
goana, pe moment doar cu gândul, după noul antrenor. „Panduru!”,
și-a spus Becali.

00.00 – La miezul nopții, la câteva minute după
finalul partidei, GSP TV a avut o discuție telefonică cu patronul
Stelei. „Patronul poate să vorbească cu angajații lui oricând. O să
vedeți ce cred eu despre relația patron – angajat. Nu pot să vă
spun ce hotărâre am luat, înainte trebuie să vorbesc cu omul, așa e
corect”, a spus Becali, care între timp ajunsese cu mașina la
vestiare. Mai târziu la Sport.ro avea să facă anunțul: „L-am
demis!”. La vestiare Gigi a fost întâmpinat de Renzo Rossi și
Panduru: „Gigi, calmează-te! Mai dă-i o șansă. Ai zis că dacă își
cere scuze îl mai lași”, a spus managerul stelist. Becali părea să
se răzgândească: „Dacă se întâlneau atunci, sigur altfel ar fi stat
lucrurile acum”, a spus Panduru ieri. Totuși, Gigi a realizat că a
luat o hotărâre la nervi: „Dacă mă sună acum poate îl iert”, a
transmis trioului Rossi – Sponte – Panduru aflat cu Bergodi în
biroul acestuia, în timp ce Becali mergea spre Aleea Alexandru. Era
prea târziu. Bergodi i-a spus lui Rossi „Basta!”.

00.30 – S-a dus la palat, unde aștepta
nerăbdător alaiul format din Tea Sponte, vicepreședintele Stelei și
unul dintre cei mai apropiați oameni ai săi, Valeriu Argăseală,
președintele clubului, Iulian Gheorghișor, vicepreședinte și el,
și, bineînțeles, Basarab Panduru

01.15 – Sătul să mai aștepte în palat, Becali a
ieșit în curtea interioară și a sesizat pe bordura din fața
impozantului imobil un ziarist. Dialogul ce a urmat e de-a dreptul
incredibil.

Becali: (nervos) Ce cauți, bă, aici?
Ziarist: Aștept să văd cine va fi următorul antrenor al
Stelei.
B: Păi cum, cine? Panduru!
Z: Credeți că acceptă? Și-a dat cuvântul că nu o va face.
B: Crezi tu? Acceptă, îți zic io. Și dacă nu, sunt mii și mii de
antrenori în România.
Z: Pe Bergodi mai sunteți supărat sau v-a trecut?
– A urmat un potop de înjurături la adresa tehnicianului italian,
fără a fi ocolită nici familia sa –
B: M-a umilit, bă, nu-ți dai seama? Cum să-l mai țin?
Z: V-a jignit, a făcut ceva greșit?
B: Cum, mă, să mă dea el pe mine afară din vestiar?
Z: Dar dacă la pauză era 1-0 pentru Steaua?
B: Ă‚la era norocul lui, că nu mă mai duceam la vestiare. Dar
oricum, tot îl dădeam afară în scurt timp, că nu jucăm nimic. Dar,
hai, gata, că și voi, ziariștii, sunteți perverși rău. L-ați ținut
în brațe, iar acum veniți la mine.

01.30 – Panduru, împreună cu ceilalți membri ai
conducerii steliste, a ajuns la palat. La propunerea lui Becali de
a fi instalat drept antrenor al Stelei, „Pandi” a replicat: „Gigi,
nu pot, mi-am dat cuvântul față de acel om. Trebuie să găsim altă
variantă”. În tot acest timp, parcă simțind ceva, Mihai Stoichiță
dădea din colț în colț. Emeric Ienei dezvăluia totul într-o
intervenție la Telesport: „M-a sunat și m-a întrebat: «Pe cine ia
Steaua antrenor?»”.

01.55 – La palat era agitație mare. Din când în
când, pe rând, Argăseală, Sponte sau Virgil ieșeau pe terasă pentru
a discuta. Se căuta un nume demn de Steaua. S-au vehiculat mai
multe nume: „Pițurcă? Balint? Stoichiță?”. Atunci a fost momentul
în care Becali, deși mânca și avea gura plină, a explodat: „Da, da!
Stoichiță!”. În acest timp, cel care urma să fie instalat pe banca
Stelei analiza situația la Sport.ro. „Nu cred că mă vor suna pe
mine. Oricum, Steaua înnobilează”. Nu a închis bine telefonul că a
fost sunat: „Hai la palat!”.

02.10 – „Lippi” ajunge aproape instantaneu.
Discuțiile nu au durat foarte mult, aproximativ un sfert de oră.
Apoi, au ieșit la declarații. Celebrul „Steaua nu se refuză”, venit
din gura lui Stoichiță, și alte perorații pe această temă. La
final, când deja ceasul se încăpățâna să se îndrepte cu pași repezi
spre ora 3:00, Becali a mai dat un ordin: „Mâine, antrenamentul e
închis”, deși, în cele din urmă, s-a răzgândit. „De fapt, facem cum
zice Mihai. El e antrenorul”.

04.00 – După seara furtunoasă în timpul căreia
a privit cum noua sa echipă remizează cu Sheriff Tiraspol acasă, a
înfruntat un grup de fani care-i cereau să nu accepte banca Stelei,
a refuzat oferta lui Becali în acest sens și a găsit și antrenor
clubului, Basarab Panduru continua maratonul. S-a întâlnit cu Renzo
Rossi, care, cu un desăvârșit profesionalism italienesc, i-a
înmânat managerului DVD-ul cu înregistrarea meciului cu moldovenii,
dar și analiza tactică a acestuia, făcută de o firmă
specializată.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×