Cristiano Ronaldo este setat să bată recorduri în tricoul lui Real Madrid! Portughezul, care fusese criticat pentru că nu se adaptase în amicale, a marcat de șase ori în patru partide oficiale.
Un gol cu La Coruna, unul cu Espanyol, o „dublă” în Liga Campionilor, la Zürich, și alta duminică, în campionat, cu Xerez (5-0 pentru Real). Așa a început portughezul aventura pe „Bernabeu” și este hotărât să continue așa și să autodepășească performanța din sezonul 2007-08, când a marcat pentru Manchester 31 de goluri în 34 de meciuri, o medie de 0,91 de reușite. „V-am spus că o să vină și golurile! Simt că nu sunt încă în formă și că pot să marchez și mai mult”, le-a spus Cristiano ziariștilor spanioli. Portughezul a promis că va bate recordul împărțit de Pușkas, Olmedo, Hugo Sanchez și Van Nistelrooy, care au marcat în șapte etape consecutive ale campionatului Spaniei.
Cel mai bun start din ultimii 20 de ani Real Madrid este pe primul loc în Spania după trei etape, la egalitate de puncte cu Barcelona, însă cu un gol marcat în plus. În ultimii 20 de ani, „galacticii” nu au reușit decât de două ori să câștige în primele trei etape din campionat, iar în acele sezoane au luat și titlul. Pellegrini visează chiar la „triplă”: „Cu această echipă voi câștiga campionatul, Liga Campionilor și Cupa”, a promis antrenorul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER