Cu doar două puncte în 7 etape și fără bani de transferuri, bistrițenii simt că sunt într-o situație fără ieșire, iar antrenorul Tăbîrcă vrea să joace cu tineri, cărora să li se ia de pe umeri presiunea salvării de la retrogradare.
De 19 ani Gloria Bistrița este nelipsită din Liga I. 19 ani în care Jean Pădureanu s-a încăpățânat să țină echipa în prima linie prin orice mijloace, chiar dacă niciodată n-a avut un buget suficient. Actualul sezon pare însă cel mai greu și „Lordul” caută în zadar soluții salvatoare. „Este o situație deosebit de gravă. Am știut care ne este valoarea, dar speram ca jucătorii să se autodepășească. Când echipa are aceleași caracteristici la fiecare meci înseamnă că nu putem mai mult”, dă verdictul antrenorul Sandu Tăbîrcă.
Rezolvarea găsită de acesta este dură. „Sper să conving conducerea că soluția cea mai bună este să mizăm pe tineri, cărora să le luăm de pe umeri povara rezultatelor. Și așa avem probleme financiare, așa că a te îndatora pentru a atinge un obiectiv nu e cea mai bună soluție. E o variantă care poate duce clubul la pierzanie”, este de părere antrenorul Gloriei, nemulțumit de „veteranilor”.
„Greșeala mea e că am cerut mai multă responsabilitate din partea jucătorilor cu experiență. Modul în care s-au purtat însă unii dintre ei este de neconceput”, încheie cu regret Tăbîrcă.
„Ar fi un dezastru pentru oraș să retrogradăm. Oamenii sperau la mai mult de la noi, dar ne va fi foarte greu să ne salvăm”Sandu Tăbîrcă, antrenor Gloria
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER