Înregistrarea cu stelistul sub anonimat apărută în emisiunea Fanatik Show a creat un val uriaș de reacții. Cristiano Bergodi susține că înregistrarea este conformă cu realitate și jucătorii chiar sunt afectați de comportamenul patronului. Pe de altă parte, oficialii echipei din Ghencea îl acuză pe Horia Ivanovici că a inventat acel interviu și îl amenință cu justiția. Becali a contestat și el autenticitatea declarației jucătorului stelist, însă a mers pe alt scenariu. Europarlamentarul din Pipera îl bănuiește pe Cristi Borcea că se află în spatele acestui scandal, dinamovistul dorind să se răzbune pe Becali pentru un episod mai puțin onorant pentru oficialii dinamoviști.
„În primul rând nu este chiar așa de simplu de demonstrat. Credeam că eu om pus de Ivanovici, nu credeam că e chiar el. Dacă e așa teroare la Steaua, cum să nu iei 200.000 de euro ca să pleci. Szekely nu avea cum să declare așa ceva pentru că nu a vrut să plece de la Steaua. Eu îi cert ca un prieten. I-am vorbit și lui Ninu și lui Tătărușanu. Jucătorii nu au când să fie supărați pe mine, nu au timp. Eu glumesc, mai zic ceva de gagici. Uneori, antrenorilor nici nu le convine că vorbesc cu jucătorii înainte de meciuri pentru că îi destind. Probabil că Dinamo i-a dat bani sau ceva lui Ivanovici… Eu i-am zis lui Borcea: ‘Băi, ce mi-ați făcut cu Ivanovici?!’ și el a început să râdă. Mi-a spus: ‘N-am uitat ce mi-ai făcut cu milionul ăla de euro! (n.r. suma cu care patronul Stelei a premiat victoria „câinilor” cu CFR Cluj din sezonul 2006-2007)”, a spus patronul Stelei la Sport.ro.
ASCULTĂ‚ AICI ÎNREGISTRAREA CU JUCĂ‚TORUL ANONIM!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER