Fundașul Dorin Goian a fost criticat de presa italiană după debutul său la echipa US Palermo, în partida de miercuri, de pe teren propriu, scor 3-3, cu formația AS Roma, din etapa a V-a din Serie A.
Site-urile calciomercato.it, blitzquotidiano.it și sportmediaset.it l-au notat cu 4,5 pe internaționalul român. „A fost nervos, a luat un cartonaș galben în debutul meciului și apoi a riscat să fie eliminat. A fost cel mai slab din apărarea sicilienilor”, a scris calciomercato.it.
„Goian a fost total nepregătit pentru acest meci, din toate puncte de vedere. Putea fi eliminat”, a notat blitzquotidiano.it.
„Dorin Goian provine din școala românească de fotbal atât de dragă lui Walter Zenga, dar a picat primul său examen important. A fost un simplu jalon în calea slalomiștilor Totti și Taddei. A jucat cea mai mare parte a meciului datorită arbitrului Gianluca Rocchi, care l-a iertat de un al doilea cartonaș galben”, a scris sportmediaset.it.
Site-ul mediagol.it i-a acordat nota 5 lui Goian. „Debutul său la Palermo a început cu un cartonaș galben. Apoi a riscat în două rânduri să-l primească pe cel roșu și a avut câte intervenții cel puțin curioase. A făcut un joc slab, dar are ca scuză faptul că se află la primul meci în Italia”, a scris sursa citată.
Agenția Datasport și site-ul goal.com l-au notat cu 5,5 pe fundașul român. „Decis și furios, Goian a părut hilar atunci când atacanții Romei au accelerat ritmul de joc”, a scris Datasport.
„Dintre jucătorii trimiși de Zenga în apărare, Goian a fost singurul care a dat dovadă de nesiguranță și asta putea să coste formația siciliană. Din fericire, colegii lui au fost atenți și au mai salvat din greșelile românului”, a notat goal.com.
Site-urile siciliainformazioni.it și livesicilia.it i-au acordat nota 6 internaționalului român. „A avut câteva pase hazardate, dar gigantul din Suceava a terminat meciul pe teren, chiar dacă 90 de minute au părut cam multe pentru el. Goian a suferit atunci când fotbaliștii Romei au apăsat pe accelerație”, a scris siciliainformazioni.com.
„Zenga i-a acordat o șansă lui Goian, deoarece avea nevoie de greutate și înălțime în defensivă. Românul a avut o prestație fizică și a respins orice balon așa cum a putut, fără să fie interesat de opțiunile tehnice”, a notat livesicilia.it.
Antrenorul echipei US Palermo,Walter Zenga, a declarat la sfârșitul meciului că l-a folosit pe Goian pentru a-l odihni pe Cesare Bovo. „Goian a fost trimis în teren pentru a-i acorda o pauză lui Bovo, pentru a avea meciuri în picioare, deoarece nu poate fi util echipei dacă este inactiv. Va trebui să avem răbdare cu el și să nu-l criticăm de la debut”, a spus Zenga.
Fundașul Dorin Goian a debutat la echipa Palermo într-un meci oficial în Serie A, fiind integralist în întâlnirea cu AS Roma, scor 3-3, din etapa a V-a a campionatului italian. Goian a primit un cartonaș galben în minutul 15.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER