Echipa formată de Gheorghe Roman a scris un capitol glorios în cartea succeselor lui „U”
Pentru baschetbaliștii care au făcut istorie la Cluj în anii ’90, conduși de pe bancă de Gheorghe Roman, „U” 90 este umbrit de lipsa regretatului antrenor, decedat în 2007 în urma unui accident de mașină.
După fotbal, baschetul este cel mai iubit sport în Cluj. Sărbătorirea a 90 de ani de la înființarea Universității este un moment special pentru membrii „generației de aur”, care au dus „U” pe culmile gloriei și pentru care spiritul alb-negru a însemnat mai mult decât un joc, majoritatea rămânând în cadrul clubului pentru a duce tradiția mai departe. Mircea Cristescu, președinte executiv la „U” Mobitelco, Marcel Țenter, antrenor principal la „U” și secundul Dorin Pintea, Roschnafsky, Rotaru, Sinevici, Ghiță Mureșan, Sebestyen, Pulbere, Olpretean, Bob, Rusu. Va fi însă un mare absent, Gheorghe Roman, antrenorul care a adus singurele titluri în vitrina lui „U”, în 1992, 1993, 1996. „De-a lungul celor 90 de ani au fost mulți oameni care și-au pus amprenta asupra clubului, unul dintre ei a fost Gheorghe Roman, principalul artizan al baschetului clujean în epoca modernă. Am fost prima echipă din provincie care am câștigat titlul după revoluție, realizare născută din multă pasiune, multă tinerețe și un spirit pe care puțini îl înțeleg”, își amintește Cristescu. „Pentru noi, elevii dânsului, a fost o piedere foarte mare și încă încercăm să trecem peste această tragedie. El ne-a învățat că a juca și a antrena la „U” este ceva deosebit. Vreau ca fiecare jucător care evoluează aici să simtă acest lucru”, a adăugat Țenter.
„Nu vor mai fi alții ca noi”
Mircea Cristescu, deținătorul recordului de puncte marcate într-un meci, 75 (24×3) într-o partidă cu Poli Iași din 12 octombrie 1991, e de părere că „U” va mai atinge performanțe înalte, dar nu va mai avea o a doua generație de aur. „Mâncarea se face cu alte ingrediente decât acum 20 de ani, la fel și în baschet. Nu mai e vorba de pasiune și dăruire, totul este mult mai pragmatic”, mărturisește Cristescu.
„Ar fi un vis să cucerim titlul la 90 de ani de la înființarea Universității, dar este o misiune dificilă”, Mircea Cristescu
În sferturi după trei ani
„U” a spart ghinionul în Cupă și s-a calificat în sferturi după un galop de sănătate contra Energiei la Rovinari, 75-94 (în tur 73-62).”M-a bucurat să-l văd și pe Santa la final, care în două minute, a marcat, a făcut două recuperări și a pus un capac”, a spus Cristescu. Altfel, gladiatorii lui Roschnafsky au câștigat surprinzător la Mediaș, 70-71, iar CSU Sibiu a părăsit Cupa după un meci de infarct la Otopeni, 84-67 (68-58).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER