Războiul dintre Marin Condescu și conducătorii fotbalului din România continuă. Amenințat cu dezafilierea, președintele Pandurilor nu cedează și este decis să meargă până la capăt. Condescu vrea să scoată LPF-ul ș FRF-ul în afara legii, iar acestea să fie înlocuite de un nou for, care se va numi Asociația Română de Fotbal
„Atât LPF cât și FRF își desfășoară activitatea în momentul de față încălcând prevederile articolului 36 alin. 5, din legea 69/2000 a Educației Fizice și Sportului, conducându-se în baza unui statut al FRF 2009/2010 care nu a fost avizat de Tribunalul București, conform legislației în vigoare. Dacă LPF nu va înțelege să intre în legalitate și nu va retrage sancțiunile dictate împotriva clubului Pandurii până la o decizie a TAS, instituție căreia noi ne-am adresat deja, vom face plângeri penale împotriva celor care încalcă legislația din România. Duminică, noi vom face o întâlnire cu cei 7.500 de abonați și acționari ai clubului, la stadion, iar luni vom organiza o întâlnire cu toți conducătorii și reprezentanții cluburilor din România finanțate de companiile de minerit, energie și sindicate. În cadrul acestei întâlniri vom convoca pentru marți Adunarea Generală pentru înființarea unei noi structuri de fotbal în România, căreia probabil o să-i spunem Asociația Română de Fotbal. Noi deja am cerut Ministerului Tineretului și Sportului scoaterea în afara legii a FRF și LPF”, spune Condescu
Oficialul gorjean spune că va depune săptămâna viitoare tribunal documentația necesară înființării noii structuri de conducere: „Miercuri, vom depune la tribunal cererea de înregistrare a statutului noii asociații de fotbal. Legea nu permite înfiinarea a două asociații pe aceeași remură sportivă, de aceea am solicitat ministerului scoaterea în afara legii a FRF. Va fi un demers de durată, iar în prima fază probabil va fi un campionat regional al echipelor pe care le finanțăm. Nu voclubului Dinamo”, a adăugat Condescu.
Marin Condescu va renunța la înființarea noii asociații numai dacă LPF va decide desființarea comisiilor pe care le are în jurisdicție. „Indiferent dacă ne programează sau nu duminică, noi ne păstrăm calendarul de acțiuni. Mai exact, constituirea unei noi structuri de fotbal în România. Singurul lucru care ne-ar putea face să renunțăm la acest calendar de acțiuni este desființarea comisiilor din cadrul LPF până la aprobarea statutului și constituirea lor în conformitate cu regulamentul care va fi aprobat”, a mai spus oficialul gorjean
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER