În urmă cu câțiva ani își exprimau dezamăgirea față de modul în care erau contabilizate punctele adunate în cupele europene la coeficientul UEFA, un atac direct la echipele românești, într-o perioadă în care acestea adunau punct după punct în Cupa UEFA, spre deosebire de grupările germane care nu prea făceau mulți purici în Liga Campionilor. Acum, oficialii fotbalului german au găsit un alt pericol major la adresa sportului-rege: datoriile mari ale echipelor din Insulă. Poate și puțini geloși, ținând cont că ultimele câștigătoarea ale Ligii Campionilor au venit din Insulă, în timp ce ultima echipă germană care a ridicat trofeul a fost Bayern, în 2001. Iar în întâlnirea directă dintre Manchester United și Wolfsburg, de miercuri, din grupa B a Ligii, echipa germană pare doar un sparring-partner.
Atacul a fost lansat recent la un seminar de Christian Seifert, directorul executiv al Ligii Germane de Fotbal. Datoriile mari ale echipelor englezești destabilizează fotbalul european, în general, și Liga Campionilor, în particular, e de părere Seifert: „Fotbalul englez are multă calitate, însă ce sens are faptul că Manchester United are datorii de 650 de milioane de euro, iar Chelsea de 700? În ultima semifinală de Liga Campionilor au fost prezente trei echipe din Anglia care însumau datorii de 1.5 miliarde de euro. Nu cred că lucrurile vor mai merge mult în direcția asta, care e una greșită. Nu suntem pe o insulă. E bine să avem spectacol pe gazon, dar trebuie să respectăm și anumite criterii financiare. Nu înțeleg ce e așa greu. Premier League produce 1 miliard de euro mai mult decât Serie A sau Bundesliga, dar cluburile englezești nu reușesc să-și regleze balanța de venituri și cheltuieli. E ok că un club acumulează datorii de sute de milioane pe an, pe care nu le va putea plăti niciodată?”.
Seifert a luat la bani mărunți și modul în care cluburile englezești ajung să fie vândute străinilor, care vor doar să se îmbogățească rapid, spre deosebire de fotbalul german, îndreptat mult spre investiții la nivelul infrastructurii. E nevoie de o competiție mai corectă, cere germanul.
„Nu cred că putem aștepta până când următorul producător chinez de jucării sau vreun producător indian de software o să zică: Nu mă fac banii, așa că o să cumpăr un club englez. E o dezvoltare sănătoasă a fotbalului? E ceea ce-și dorește fanul acestui sport? Nu prea cred”, a spus Seifert.
Spre deosebire de numeroase țări, printre care și Anglia, în Germania niciun acționar nu poate deține mai mult de 51 la sută dintr-un club. Recent, Manchester City a intrat integral pe mâinile șeicului Mansour.
Declarațiile oficialului german vin la scurt timp după ce Michel Platini, președintele UEFA, a vorbit despre planurile unei reforme financiare în fotbalul european, astfel încât cluburile să fie obligate să nu cheltuiască mai mult decât produc, sub sancțiunea excluderii din cupele europene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER