Marius Lăcătuș, fostul jucător și antrenor al echipelor care s-au întâlnit în această seară, a spus la Sport.ro, cu referire la partida FC Brașov – Steaua, încheiată la egalitate, 0-0, că „a fost un meci frumos, a fost una dintre cele mai spectaculoase partide care s-au disputat în acest sezon în Liga I. Chiar dacă rezultatul mă contrazice, au fost foarte multe faze de poartă”, au fost cuvintele fostului tehnician al Stelei.
Lăcătuș consideră că prima repriză a aparținut Brașovului, dar în al doilea mitan, Steaua putea să-și asigure victoria. Fostul număr 7 din Ghencea crede că cei doi portari, Dani Coman și Zapata, au făcut ca scorul să rămână 0-0.
„Brașovul a început mai bine, dar în repriza secundă Steaua a preluat controlul și se putea impune fără probleme. Zapata a fost senzațional, Dani Coman la fel”, a mai spus Lăcătuș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER