Jucătoarea formației Oltchim Râmnicu Vâlcea, ucraineanca Anastasia Pidpalova, și-a reluat, miercuri, antrenamentele, după ce s-a refăcut în totalitate în urma unei operații la ligamente.
Vicepreședintele Clubului Sportiv Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat că interul stânga ar putea evolua pentru formația sa abia în derbiul, de pe teren propriu, cu Rulmentul Brașov, care se va disputa 21 octombrie. „Nu va putea evolua în meciul de sâmbătă de la Buzău, i-ar fi greu să joace la intensitate maximă de acum. Oricum, după această etapă, Liga Națională se întrerupe pentru alte două săptămâni și va avea timp suficient să prindă forță și încredere. La derbiul cu Rulmentul Brașov sunt sigur că vom putea conta pe Anastasia”, a spus oficialul echipei din Râmnicu Vâlcea.
Berbecaru a adăugat că cealaltă handbalistă ucraineană din lotul Oltchimului, Regina Șymkute, va reveni cât mai repede la antrenamentele echipei: „Regina este la București, până sâmbătă termină recuperarea, apoi, de luna viitoare, o așteptăm la antrenament. Cred că și ea poate juca în partida cu Rulmentul Brașov”.
În ceea ce o privește pe cea de-a treia jucătoare din Ucraina care evoluează pentru Oltchim, Olena Vașciuk, aceasta așteaptă cartea verde și viza de muncă, pentru a putea debuta într-un meci oficial al campioanei României. Actele sportivei vor fi finalizate în această săptămână, Vașciuk fiind așteptată la Râmnicu Vâlcea tot la începutul săptămânii viitoare.
Oltchim Râmnicu Vâlcea va evolua, sâmbătă, în deplasare, împotriva formației HCM Buzău, în etapa a IV-a a Ligii Naționale feminine.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER