Pilotul german Sebastian Vettel, component al echipei Red Bull, a obținut pole-position-ul în calificările de azi-dimineață și va pleca din prima linie a grilei de start în Marele Premiu al Japoniei, de la Suzuka, informează Mediafax.
Pe următoarele locuri s-au clasat, în ordine, Jarno Trully (Toyota), Lewis Hamilton (McLaren Mercedes) și Adrian Sutil (Force India).
Liderul clasamentului general al piloților, Jenson Button, va pleca în cursa de mâine doar pe poziția a șaptea, iar Rubens Barrichello, principalul contracandidat al britanicului la titlul mondial, va lua startul de pe poziția a cincea.
Sesiunea de calificări a avut parte de mai multe accidente.
Mark Webber și-a distrus monopostul înaintea startului sesiunii și nu a mai putut lua parte la timpii cronometrați.Timo Glock a avut parte de un accident nefericit, izbindu-se cu monopostul de zidul de protecție, pilotul german având nevoie de îngrijiri medicale la un spital local. Se pare că Glock nu a suferit nimic grav.Kovalainen a lovit și el cu mașina parapeții circuitului. În urma acestor accidente, calificările au fost oprite de mai multe ori.
UPDATE:
Jenson Button, Rubens Barrichello, Adrian Sutil, Fernando Alonso și Sebastien Buemi au fost penalizați cu cinci locuri pe grila de start pentru comportament antisportiv. Anunțul a fost făcut de FIA după ce comisarii de cursă au verificat datele telemetrice pentru mașinile piloților în cauză, informează AFP, citată de Mediafax.
Cei cinci piloți nu au încetinit la ridicarea steagului galben, iar timpii înregistrați de ei în tururile respective, au fost și cei cu care s-au calificat pe grila de start.
„Datele telemetrice au arătat că piloții nu au redus viteza când au văzut steagul galben, la capătul virajului 14”, precizează comunicatul FIA. Button, Barrichello și Sutil sunt piloții vizați de acest comunicat, în timp ce la Alonso s-a avut în vedere faptul că spaniolul a redus viteza, dar după ce a trecut de steagul galben, dublul campion mondial primind și el aceeași penalizare.
Pilotul care a cauzat incidentul, Sebastien Buemi, a fost și el penalizat cu cinci locuri pe grila de start, deoarece nu a oprit după accidentul provocat.
„Buemi a incomodat alte monoposturi, mașina sa reprezentând un potențial obstacol pentru altele”, a explicat FIA.
Pilotul echipei Force India, Vitantonio Liuzzi, a fost penalizat cu cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Japoniei, deoarece a schimbat cutia de viteze a monopostului său după a treia ședință de încercări libere, informează AFP.
Cutia de viteze a monopostului italianului a fost schimbată înainte de calificările pentru GP-ul Japoniei. Deși a fost penalizat cu cinci locuri pe grila de start, Liuzzi va pleca de pe aceeași poziție pe care s-a aflat după calificări, a 19-a. Pilotul australian Mark Webber va ocupa ultimul loc pe grila de start deoarece nu a participat la calificări, el suferind un accident, sâmbătă dimineață.
Grila de start a Marelui Premiu al Japoniei, actualizată după penalizările anunțate de FIA
1. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) 1:32.160;
2. Jarno Trulli (Italia/Toyota) 1:32.220;
3. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:32.395;
4. Nick Heidfeld (Germania/BMW-Sauber) 1:32.945;
5. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) 1:32.980;
6. Heikki Kovalainen (Finlanda/McLaren-Mercedes) 1:31.223 (timp din a doua repriză a calificărilor);
7. Nico Rosberg (Germania/Williams) 1:31.482;
8. Robert Kubica (Polonia/BMW-Sauber) 1:32.341;
9. Adrian Sutil (Germania/Force India) 1:32.466;
10. Rubens Barrichello (Brazilia/Brawn GP) 1:32.660;
11. Timo Glock (Germania/Toyota) 1:31.550 (timp din prima repriză a calificărilor);
12. Jenson Button (Marea Britanie/Brawn GP) 1:32.962;
13. Jaime Alguersuari (Spania/Toro Rosso) 1:31.704 (timp din prima repriză a calificărilor);
14. Sebastien Buemi (Elveția/Toro Rosso) 1:31.103 (timp din a doua repriză a calificărilor);
15. Giancarlo Fisichella (Italia/Ferrari) 1:31.704;
16. Kazuki Nakajima (Japonia/Williams) 1:31.718;
17. Fernando Alonso (Spania/Renault) 1:31.638;
18. Romain Grosjean (Franța/Renault) 1:32.074;
19. Vitantonio Liuzzi (Italia/Force India) 1:32.087;
20. Mark Webber (Australia/Red Bull) (nu a luat startul în calificări, după ce a suferit un accident în antrenamentele de sâmbătă dimineață).
.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER