Nicoliță s-a accidentat înainte de partida contra Bistriței și va rata astfel și prezența la națională. Un obișnuit al lui Pițurcă, Bănel nu a mai prins lotul de la instalarea pe banca tehnică a lui Răzvan, însă de această dată, selecționerul era decis să îl cheme pe mijlocaș la națională.
În schimb, Surdu, jucător convocat pentru dubla cu Franța și Austria, nu a mai fost chemat la lot de Lucescu Jr.
„Nicoliță era unul din jucătorii convocați. Faptul că a trecut peste o perioadă grea îi dădea încredere. Avea o șanse chiar să fie titular. A fost unul din remarcații de la Steaua. Cei care vorbesc despre fini și nași probabil că nu se pot controla și ei înșisi sunt subiectivi. Eu îmi delimitez foarte bine viața profesională de cea personală. Dacă consideram că merită, Surdu era aici.„, a spus tehnicianul în cadrul unei conferințe de presă.
Lucescu Jr l-a convocat, spre surprinderea multora, pe Tătărușanu, rezerva lui Zapata la Steaua, în detrimentul lui Lobonț. Chiar dacă ‘Pisica’ e apt 100% după accidentare și chiar a apărat aseară, în partida cu Napoli, tehnicianul tricolorilor a decis să nu îl cheme. Selecționerul explică de ce a procedat așa și garantează că toți jucătorii susceptibili de a fi convocați sunt atent monitorizați: „Rămâne ca Lobonț să se readapteze la miză, la efortul unui joc oficial. Mă bucur că Radu joacă la Lazio. Îl urmărim și cu cât avem mai mulți cu atât mai bine. Poate să fie o problemă faptul că mulți din jucătorii noștri nu joacă titulari la echipele lor„
Chiar dacă trupa lui Antici e super-motivată înaintea de confruntarea cu românii, deoarece își joacă locul I în grupă, selecționerul asigură că tricolorii vor juca la victorie: „Serbia va juca pe viață și pe moarte pentru că depinde calificarea de acest meci. Cu tot respectul pentru ei, mergem acolo să câștigăm sau să obținem cel puțin un punct.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER