Cristi Borcea a declarat că dacă dorea să-l schimbe cu orice preț pe Dario Bonetti, ar fi făcut-o după meciul cu Oțelul. Acționarul dinamovist a afirmat că tehnicianul italian a fost înlăturat din cauza declarațiilor date de acesta, Borcea afirmând că Bonetti nu se afla în postura de a-i critica pe cei care susțin clubul.
„Dacă nu îl doream pe Bonetti, după meciul cu Oțelul aveam cel mai bun moment să îl schimbăm. După meciul cu Panathinaikos am spus că Pulhac merita să facă parte din lot, nu să stea în tribună. Apoi au venit declarațiile lui. M-am văzut cu domnul Badea, apoi cu el, dar el s-a dus apoi la o conferință de presă unde a negat ce a spus de mine, dar a dat foarte tare și urât în Vasile Turcu! Nu putem fi noi angajații lui Dario Bonetti și el nu îi poate critica pe cei care susțin acest club financiar.”, a declarat Cristi Borcea într-o conferință de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER