Selecționerul echipei naționale a Spaniei, Vincente del Bosque, a decis să-l cheme de urgență în lotul reprezentativei iberice pentru jocurile cu Armenia și Bosnia, pe atacantul formației FC Sevilla, Alvaro Negredo, după accidentarea lui David Villa, informează Marca.
Potrivit sursei citate, pe lângă accidentarea de luni a lui Villa, Del Bosque a decis să apeleze la Negredo după ce Dani Guiza a acuzat, marți, unele probeleme la genunchi.
„Este prima convocare la naționala de seniori pentru atacantul Sevillei. Varianta acestei convocări a apărut încă după accidentarea lui Villa. Cu toate acestea, ideea lui Del Bosque, în principiu, era să nu mai apeleze la alți jucători, mai ales că Spania nu mai are niciun obiectiv. Totuși, problemele lui Guiza, cu lichid la genunchi, l-au făcut pe selecționer să-și schimbe hotărârea”, notează cotidianul iberic.
Atacantul formației Valencia, David Villa, accidentat la coapsa dreaptă, nu va evolua în ultimele meciuri ale Spaniei din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, cu Armenia și Bosnia.
Spania, campioană europeană en-titre, este deja calificată la Cupa Mondială din Africa de Sud. Spania va întâlni Armenia sâmbătă și Bosnia la 14 octombrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER