Gael Clichy a revenit printre jucătorii selecționați de Raymond Domenech la echipa națională. Fundașul stânga al lui Arsenal spune că meciurile cu Austria și Insulele Feroe sunt foarte importante pentru francezi și recunoaște că presiunea care le apasă pe umerii fotbaliștilor este semnificativă înaintea acestei „duble”.
„Este normal să jucăm cu frâna de mână trasă. Ne jucăm calificarea pentru Cupa Mondială din 2010 și se simte tensiunea. Fotbalistul este și el om. Dorim să dăm tot ce avem mai bun pentru Franța dar e posibil să fim frânați de această presiune”, a afirmat Gael Clichy într-o conferință de presă ținută la Clairefontaine, informează L’Equipe.
În plus, acesta a mai adăugat că și-ar dori ca jocul Franței să devină un punct de referință, asemenea celui al Spaniei, în ceea ce privește calitatea și spectacolul tehnic sau tactic. „Grație tuturor victoriilor lor de până acum, spaniolii sunt admirați. Fabregas și Torres când vor reveni la națională vor aduce aceea încredere în plus pe care o au. Toată lumea vorbește și se inspiră din stilul Spaniei. Noi avem calitățile noastre și putem să practicăm un fotbal frumos pentru a produce satisfacție suporterilor. Trebuie să ne concentrăm cu adevărat asupra stilului și jocului nostru. În curând, sper că vom putea avea ca punct de referință și jocul Franței!”, a mai declarat Clichy
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER