Anunțat titular în meciul de sâmbătă cu Serbia, Ciprian Marica spune că oamenii lui Antic nu sunt mai buni decât Franța, cu care am remizat în septembrie, la Paris
Cu minute puține la Stuttgart, Marica spune că e gata să demonstreze ce poate la națională, unde domnește optimismul mulțumită „încrederii și respectului pe care îl oferă Răzvan”.
Răzvan Lucescu vede în tine numărul 9 al echipei naționale, cel care trebuie să înscrie golurile. Pentru mine cea mai mare responsabilitate e să ajut echipa, nu neapărat golul. Mă bucur la fel de mult și când dau o pasă de gol. Știu că prin natura postului meu trebuie să înscriu și am spus mereu că cel mai important gol pentru mine e cel care urmează. La Belgrad jucăm fără șanse de calificare. Cum e să fii în situația asta? Personal, mă îngrijorează foarte mult ideea de a ajunge în a treia urnă valorică la tragerea la sorți pentru Euro 2012. Pentru a evita așa ceva, trebuie să scoatem un rezultat bun cu Serbia. Îmi pare nespus de rău că am ratat Mondialul, dar privim optimiști viitorul și sper să creștem, să ne revenim. Contează foarte mult ca la finalul meciului cu Serbia să ne putem privi unul pe altul în ochi și să putem zâmbi. Clasamentul spune că sârbii sunt mai buni decât francezii. Sincer, nu mi se pare că sunt mai buni. Depinde de la meci la meci, e posibil ca o echipă cum e Franța, cu jucători de valoare incontestabilă, să aibă probleme, să fie într-o formă fizică mai slabă, dar e greu de spus că sârbii sunt peste Franța. De ce optimiști? Pentru că există încrederea și respectul pe care Răzvan ni le oferă. Și pentru că suntem dornici să demonstrăm ce putem. Și pentru că dorința românilor de a face performanță e pe umerii noștri. Cum vezi situația ta la Stuttgart, unde joci mai puțin decât ai fi vrut. Mai rămâi acolo? Nu am spus niciodată că vreau să plec, dar e adevărat că trebuie să găsesc o soluție. Sunt tânăr, am visuri pe care vreau să le împlinesc și joc în primul rând din pasiune, nu pentru bani. Visurile o să mi le împlinesc numai prin joc. Mircea Lucescu spune că ai trecut printr-o perioadă bună la Șahtior pentru că aveai parte de o atenție specială din partea antrenorului. Îți lipsește acest gen de atenție? E adevărat că, fiind un jucător tânăr, am nevoie de susținere. Un jucător tânăr își pierde repede moralul. La națională, spun cu toată inima că în momentele grele toți au fost alături de mine, începând de la președinte. Toți, de la Iordănescu, Pițurcă, Răzvan sau colegii. Cred că suntem un popor cald și e adevărat că nicăieri nu e ca acasă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER