Președintele lui CFR a rupt ieri tăcerea după patru zile în care, supărat din pricina semieșecului cu Poli Iași, a stat în spatele scenei. Mureșan a reiterat ideea că Liga I e mai importantă decât Europa League și l-a confirmat pe Conceicao.
Faptul că Liga I e prioritară pentru CFR a fost confirmat ieri încă o dată de Iuliu Mureșan, care a mărturisit că se gândește doar la meciul cu Rapid.
„Pentru mine, meciul cu Rapid este mai important decât cel cu Sparta. Mă gândesc deja la această partidă, deoarece este una importantă pentru noi. Trebuie să câștigăm campionatul, ca să ajungem iar în grupele Ligii Campionilor. Tocmai de aceea, un egal în Giulești nu mă mulțumește„, a anunțat șeful din Gruia, care nu-și face griji din pricina absențelor lui Cadu și Alcantara, suspendați.
„Nu este niciun motiv de îngrijorare că lipsesc cei doi, fiindcă avem fundași foarte buni în lot. De exemplu Cabrera este un jucător care sunt sigur că ar putea face față la un asemenea meci. Și Gabi Mureșan cred că va fi apt, însă doar Conceicao știe pe ce post îl va folosi„, a opinat Mureșan. Apropos de tehnicianul lusitan, președintele fostei campioane a ținut să infirme zvonurile potrivit cărora Conceicao își joacă postul în Giulești. „Suntem mulțumiți de munca lui Conceicao. Echipa este la un punct de primul loc și cu șanse reale la calificarea în primăvara europeană. Nu schimbăm antrenorul„, a precizat șeful formației clujene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER