Reprezentativa României a suferit cea mai severă înfrângere din ultimii 26 de ani, în urma eșecului înregistrat, sâmbătă, la Belgrad, în fața selecționatei Serbiei, scor 0-5 (0-1), în preliminariile Cupei Mondiale din 2010.
Ultima înfrângere a echipei României la o diferență de cinci goluri s-a înregistrat la 12 octombrie 1983, cu prilejul unui meci amical susținut, la Wrexham, în fața reprezentativei Țării Galilor, pierdut cu același scor, 0-5, când „tricolorii” erau pregătiți de tatăl actualului selecționer, Mircea Lucescu.
Înfrângerea de la Belgrad este prima din mandatul lui Răzvan Lucescu, tehnicianul fiind instalat la sfârșitul lunii aprilie.
Cele mai severe înfrângeri din istoria echipei naționale:
06.06.1948, la Budapesta: Ungaria – România 9-0, Campionatul Balcanic și al Europei Centrale
16.08.1942, la Beuthen: Germania – România 7-0, amical
01.07.1923, la Cluj-Napoca: România – Cehoslovacia 0-6, amical
27.05.1924, la Paris-Colombes: Olanda – România 6-0, Jocurile Olimpice
01.09.1935, la Stockholm: Suedia – România 7-1, amical
14.07.1940, la Frankfurt: Germania – România 9-3, amical
01.11.1962, la Madrid: Spania – România 6-0, preliminariile CE
24.05.1967, la Zurich: Elveția – România 7-1, preliminariile CE.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER