Antrenorul Sorin Cârțu a declarat, marți, că fundașul Florin Popete și atacantul Cosmin Tilincă nu mai intră în vederile sale la meciurile oficiale.
Tehnicianul a anunțat mai întâi că pe Popete îl va folosi doar la meciurile de acasă, după care nu l-a mai inclus deloc în lot, explicând că aceasta este dorința conducerii. Cârțu a precizat că nu-l va trimite pe Popete la echipa a doua, acesta urmând să se antreneze în continuare cu echipa până îi va expira contractul.
„Popete nu mai intră în politica clubului, din moment ce s-a spus că e un jucător bătrân și că nu mai poate juca. Așa am înțeles din discuțiile de atunci cu cei din conducere. Și ca să nu mai avem niciun fel de problemă, nu mai intră în vederea mea. Nu l-am trimis la Pandurii II, face antrenamente cu noi, poate să-și ducă contractul până la sfârșit și nu e nicio problemă. Eu am spus că merg pe jucători mai tineri dacă asta se dorește”, a precizat, marți, Cârțu.
În ceea ce-l privește pe atacantul Cosmin Tilincă, Cârțu s-a declarat nemulțumit de faptul că jucătorul a refuzat să facă și faza defensivă: „Într-un fel regret acum că la meciul Dinamo nu l-am folosit pe Avramescu în locul lui Tilincă. La ce a jucat Tilincă, după ce a intrat pe teren, putea să joace și Avramescu. Tilincă a spus că de ce îl pun să joace și defensiv. Parcă Rooney nu se apără și nu vine în defensivă la Manchester. Păi se apără el Rooney și alții mari atacanți darămite un atacant din ăsta. Toată lumea trebuie să se apere, ataci într-un sistem și te aperi pe altul, e o chestie pe care n-a inventat-o Cârțu”.
Cârțu a mai precizat că va întineri echipa pe viitor și va încerca să joace cu Pleașcă în locul lui Popete și Avramescu în locul lui Tilincă. „L-am încercat pe Pleașcă deja la ultimul meci amical. De fapt Pleașcă era un gând al meu de astă vară să-l luăm la echipă. Aș vrea să întineresc echipa acum, de ce să nu o fac? Deocamdată tinerii de la echipa a doua sunt cu noi la antrenamente și tot timpul au fost pe aici și au mai făcut unii și primi pași pe banca de rezerve și ușor – ușor vin la echipa mare. Așa este mersul lucrurilor. Sunt o parte dintre cei tineri care ar putea să joace câteva minute măcar la un meci oficial. Sunt unii care îmi dau speranțe. Pleașcă și Avramescu pot juca în locul lui Popete și Tilincă”, a precizat antrenorul formației Pandurii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER