Adi Mutu a greșit grav atât înainte, cât și după partida pierdută sâmbătă de tricolori, 0-5 cu Serbia, la Belgrad, iar suporterii și coechipierii l-au condamnat prompt pentru lipsa de respect. Adevărata problemă rămâne însă starea catastrofală în care a ajuns fotbalul românesc după două decenii în regimul Mircea Sandu. Marele vinovat pentru situația fără ieșire în care se află naționala este, fără dubii, președintele FRF, omul care a confiscat puterea în august 1990 și al cărui unic scop pare să fi fost, în tot acest timp, conservarea sistemului. Naționala nu mai înseamnă nimic După 20 de ani, Mircea Sandu domnește peste o ruină. Baza materială e catastrofală, performanțele lipsesc cu desăvârșire, campionatul intern e sfâșiat de corupție, scandaluri și haos, legile nu sunt respectate, violența s-a revărsat în stradă. Naționala, emblema și mândria românilor altădată, nu mai înseamnă nimic. Absența oricărui program pe termen mediu și lung de creștere a copiilor și juniorilor ne-a adus într-o situație unică în istoria de 87 de ani a naționalei: nu mai există fotbaliști tineri de perspectivă! Scandal alimentat de federali Despre tot acest dezastru, etalat în întreaga sa grozăvie la Belgrad, unde lipsa de clasă a României a ieșit la iveală prin contrast cu ambițioasa echipă a Serbiei, nu s-a vorbit aproape deloc. Atenția opiniei publice s-a concentrat asupra lui Mutu. Comportamentul său lipsit de orice urmă de respect față de colegi, suporteri și antrenori l-a transformat rapid în ținta ideală. Iar conducerea federală (la care s-a alăturat, surprinzător, și antrenorul tricolorilor), încântată de direcția pe care a luat-o discuția, a încurajat discret scandalul.
Pionii sacrificați
Cazul Mutu 2009 seamănă însă, dacă privim în urmă, cu altele apărute – ce „coincidență”! – periodic, după fiecare eșec de proporții. Noiembrie 2001 Ratarea calificării la Mondiale, pentru prima oară după 12 ani glorioși, a dus la demisia selecționerului Gică Hagi. „M-am simțit trădat de Mircea Sandu”, avea să povestească Hagi. „Regele”, principalul vinovat pentru eșecul din barajul cu Slovenia, a fost însă singurul care a plătit. Martie 2003 Înfrângerea suferită acasă, 2-5 cu Danemarca, în preliminariile Euro 2004, a însemnat sacrificarea unui fotbalist-simbol pentru România. Gică Popescu, aflat atunci spre finalul carierei, a fost arătat cu degetul. „Baciul” și-a încheiat traseul la națională, iar Mircea Sandu a scăpat din nou. Septembrie 2003 Ratarea calificării la turneul final al Europenelor din 2004, după un 2-2 dramatic la Copenhaga, cu Danemarca, i-a prilejuit lui Mircea Sandu o tiradă violentă împotriva lui Lennart Johansson, șeful UEFA. Forul continental a fost acuzat că a asmuțit arbitrii asupra noastră, „Nașul” spunând că „le-a fost frică să nu se spargă Carlsbergul în ei”, aluzie la faptul că producătorul danez de bere era sponsor al turneului final. Noiembrie 2004 După 1-1 la Erevan, cu Armenia, în preliminariile Mondialelor din 2006, a venit rândul selecționerului Anghel Iordănescu să fie aruncat peste bord. Ulterior, toate eșecurile din acea campanie au fost puse în cârca lui Iordănescu. Octombrie 2009 După 0-5 cu Serbia, final de coșmar al celei mai slabe campanii de calificare din ultimele patru decenii, opiniei publice i se indică doi vinovați: Victor Pițurcă, precedentul selecționer, și Adrian Mutu, vedeta indisciplinată. Întotdeauna, cei care au plătit pentru eșecuri au fost antrenorii și jucătorii. Niciodată, ținta n-a urcat spre vârf. Așa s-a ajuns ca, în octombrie 2009, naționalele României să piardă, în doar 24 de ore, cu scoruri catastrofale la toate nivelurile: 0-3 cu Scoția la juniori sub 19 ani, 1-5 cu Letonia la tineret și 0-5 cu Serbia la seniori.¢
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER