Mondialele de gimnastică de la Londra programează astăzi calificările fetelor. Astfel, Ana Maria Tămîrjan și Ana Porgras țintesc finala la individual compus, Gabriela Drăgoi finalele la bârnă și paralele, iar Diana Chelaru la sol și sărituri.
Concursul de astăzi a fost deschis pentru România de medaliata cu bronz continental la bârnă, Gabriela Drăgoi. Buzoianca a evoluat la paralele unde a obținut nota 14,150 și la bârnă unde a fost notată cu 13,800. Șansele ei de a prinde finala de opt la cele două aparate sunt însă destul de reduse.
Tot în prima subdiviziune, Diana Chelaru a concurat la sol unde a obținut 13,475. La sărituri, aparatul ei preferat, Diana a fost notată la prima săritură cu 14,225, iar la cea de-a doua cu 12,900 media fiind de 13,562. La fel ca în cazul lui Drăgoi, Diana are șanse reduse de a urca în finalele pe aparate.
Ana Porgras a deschis subdiviziunea a treia a calificărilor cu un exercițiu fără greșeală la paralele, la finalul căruia a fost notată cu 14,575. Nota obținută îi poate asigura un loc în finala la acest aparat. Campioana europeană de junioare, din 2008, la bârnă a impresionat și prin exercițiul la acest aparat, pentru care a primit nota 14,850, ceea ce a dus-o la un pas de finală. La sol, gălățeanca a obținut 14,175, având șanse să prindă finala și la acest aparat. Nota de la sărituri, 13,700 i-a adus Anei un total de 57,300 puncte. Astfel, la finalul celei de-a treia subdiviziuni Ana Porgras ocupa primul loc la individual compus, cu un total de 57,300 de puncte, urmată de chinezoaica Linlin Deng, cu un total de 56,350 puncte și de americanca Bridget Sloan, care a adunat, după patru aparate 56,075 puncte.
Vicecampioana europeană la bârnă, Ana Maria Tămîrjan a închis concursul pentru România, ea concurând în subdiviziunea a cincea, ultima, care a început în jurul orei 22:55, ora României. Ana a început la sărituri, fiind notată cu 14,225, după care a continuat la paralele, unde a obținut 13,700. În jurul orei 00:10, ora României, ploieșteanca a concurat la bârnă, unde a ratat, obținând astfel doar 12,900. Ultimul aparat pentru ea a fost solul, însă pasul făcut afară din covor, la o diagonală, a costat-o destul de mult, fiind notată cu 13,425. Cu un punctaj de 57,300 de puncte ea are șanse să prindă finala la individual compus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER