FC Brașov și Dinamo se vor întâlni duminică, de la ora 18:00, sub Tâmpa, însă șefii celor două grupări se încălzesc de mai multe zile pentru un meci care în ultimele sezoane a devenit unul al marilor orgolii. Mai precis, marii rivali Cristi Borcea, respectiv Dinu Gheorghe se întrec în pasențe de la începutul săptămânii. Primul a lovit președintele din „Ștefan cel Mare”: „Vrem arbitri străini la Brașov”, a fost cererea „câinilor”, rămasă fără rezolvare. Omologul de la munte nu s-a lăsat și a venit cu „una mult mai bună”. Ieri, brașovenii au trimis o adresă la București, prin care anunță că nu vor permite accesul suporterilor oaspeți în cazul în care nu va fi virată în contul clubului suma de 7.640 de euro! Pentru ce? Pe cât de simplu, pe atât de șocant.
10 euro de scaun rupt Banii vor fi o garanție pentru cele 760 de scaune aflate în sectorul în care vor intra ultrașii dinamoviști. Fiecare scaun deteriorat va bloca de la sine 10 euro din sumă. Garanția de 7.640 de euro trebuie strânsă de către Asociația Suporterilor Dinamoviști, iar fanii spun că nu au de unde să strângă această sumă și cred că cererea „stegarilor” constituie o îngrădire a drepturilor omului. Mai mult, ultrașii dinamoviști au dat asigurări că vor merge la meci și vor încerca să intre în sectorul care le-a fost rezervat, chiar dacă nu vor vira banii ceruți de Dinu „Vamă”. Mai scump la peluză Suporterii dinamoviști vor fi nevoiți să plătească un preț exorbitant pentru a intra la meci. Astfel, conducerea ardelenilor a fixat prețul de 50 RON la peluza oaspeților. Interesant este faptul că la alte sectoare mult mai bune un tichet este mai ieftin, singurul loc mai scump decât peluza fiind la fotolii. Anul trecut, „câinii” au plătit 80 RON.
Au cerut control anti-doping Ardelenii au lovit din nou și au cerut test antidoping la meciul de duminică. Dinu Gheorghe a avut o explicație interesantă atunci când a fost întrebat de ce a luat această decizie. „Am cerut acest control antidoping pentru a ne verifica în primul rând propriii jucători. Meciul acesta va fi foarte dificil pentru noi, este o partidă de 1X2”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER