Handbalul masculin a reînviat odată cu parcursul HCM-ului în Liga Campionilor. Constanța răpune adversari de calibru unul după altul și are toate șansele să pătrundă în premieră pentru România în faza a doua a competiției. Succesul galactic obținut cu Montpellier (37-33) nu a fost un simplu foc de paie. Constanța a confirmat sâmbătă, în fața lui Szeged, că joacă handbal de Champions League, executând și formația maghiară (32-30). Până la acest joc, HCM era privită doar cu a cincea șansă în grupa A, dar lucrurile s-au schimbat după cele 60 de minute. HCM a devenit o candidată serioasă la calificarea în optimi, calculele fiind ceva mai ușor de făcut.
Cinci victorii pentru optimi
Practic, echipa campioană a României mai are nevoie de încă un mare succes în grupă, care teoretic ar putea fi obținut tot în vulcanul de la Buzău, cu Chehovskie Medvedi (15 noiembrie). Bineînțeles, toate calculele sunt valabile cu încă o condiție: ca HCM să câștige ambele meciuri cu „cenușăreasa” grupei, PAOK Salonic. Astfel, cinci victorii ar fi suficiente pentru calificarea în optimi. „Dacă îi batem pe greci tur-retur, dar și pe Chehovskie la Buzău, atunci avem șanse mari să ne calificăm în optimi”, susține și Toma.
Ghionea: „Poate mergem împreună”
De partea cealaltă, Vali Ghionea, jucătorul român al formației Pick, a făcut deja calculele: „Ori Valladolid, ori Chehovskie poate fi eliminată. Nu cred că Montpellier mai poate ceda, pentru că este cea mai valoroasă echipă din grupă și și-a propus cu totul altceva”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER