Bornescu a trecut cu bine vizita medicală și va apăra duminică împotriva Stelei
Criza portarilor în Giulești este pe cale să se rezolve. Din cauza lipsei banilor, Hizo a fost nevoit să înceapă acest sezon cu doi portari tineri și fără prea multe jocuri în Liga I. Experimentul nu a dat același rezultat ca în cazul lui Ioniță, cel care deja și-a câștigat postul de titular, Straton sau Marinescu dovedind că încă nu fac față partidelor cu miză. Cu toate acestea, giuleștenii au găsit în scurt timp și soluția salvatoare: Mircea Bornescu, cel care după ce a încheiat conturile cu Universitatea Craiova va deveni rapidist cu acte în regulă chiar astăzi. „Pepe” urmează să debuteze în tricoul vișiniu în chiar derby-ul de duminică dintre Steaua și Rapid. Astfel, tot calvarul portarului va lua sfârșit după ce a stat departe de teren mai bine cinci luni.
Apt pentru Steaua
Chiar dacă gurile rele au speculat că Bornescu nu ar fi în stare să ducă la capăt un meci întreg, situația este cu totul alta. Portarul a efectuat ieri vizita medicală, în urma căreia a reieșit faptul că este apt fizic și că se află la greutatea optimă. Odată elucidată această problemă, singurul impediment care l-ar mai putea incomoda pe Bornescu ar fi lipsa jocurilor oficiale. Cu toate acestea, portarul a declarat în dese rânduri că este în formă și că de-abia așteaptă să revină pe teren. Greșelile făcute de Marinescu în partida pierdută de Rapid cu CFR Cluj l-au propulsat pe fostul goalkeeper al Universității Craiova ca favorit pentru a fi titular în Ghencea.
120 de mii de euro pe sezon va avea Bornescu salariu la Rapid
„Bornescu a efectuat vizita medicală. Toate analizele au ieșit bine. Este perfect apt din punct de vedere fizic, fiind la parametri normali”, Marian Dumitru, medic Rapid
„Mircea e un mare rapidist și acum e al nostru sută la sută și e gata de Steaua”, George Copos, acționar Rapid
Helder remarcat
La meciul de sâmbătă din Giulești Rapid – CFR Cluj a fost prezent și un reprezentat al grupării italiene Atalanta Bergamo. Este vorba despre Daniele Conte, fratele fostului internațional italian Antonio Conte, antrenorul grupării din Bergamo, invitat de Florin Manea. Fundașul dreapta, brazilianul Helder, a fost singurul jucător care a impresionat prin viteza sa.
Hizo se ia de Tudor
Deranjat la culme de greșelile lui Tudor în meciul pierdut de Rapid cu CFR, Viorel Hizo l-a acuzat aseară din nou pe arbitru. „A fost plasat extraordinar de bine la ambele faze petrecute la 1-1 și nu a luat nicio decizie” a răbufnit antrenorul. Atacul tehnicianului nu s-a oprit aici, dezvăluind și faptul că Tudor nu le-a dat voie să poarte echipamentul alb-vișiniu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER