Președintele clubului FC Bayern Munchen, Karl-Heinz Rummenigge, a declarat, marți, că gruparea sa nu are intenția de a vinde vreun atacant, deși italianul Luca Toni face obiectul unor speculații în acest sens, informează AFP, citată de Mediafax.
„În niciun caz nu avem intenția să cedăm vreun atacant, nici măcar pe Toni, despre care s-a și scris că ar fi deja vândut. Avem nevoie de calitățile lui Luca. Am discutat cu antrenorul Van Gaal și este foarte mulțumit de Toni”, a spus Rummenigge.
Luca Toni, golgheterul Germaniei în sezonul 2007-2008, autor a 38 de reușite în două ediții din 1.Bundesliga, a disputat primul său joc în actualul campionat abia sâmbăta trecută, când Bayern a învins la Freiburg, scor 2-1.
Atacantul în vârstă de 32 de ani s-a declarat nemulțumit de faptul că, în luna septembrie, fusese trimis să joace pentru echipa a doua a clubului, care evoluează în liga a treia.
În ceea ce-l privește pe atacantul Mario Gomez, devenit, în vară, cel mai scump transfer din istoria primei ligi a Germaniei, președintele grupării bavareze a spus că regretă perioada nefastă prin care trece internaționalul german. „Trebuie să avem răbdare. El a arătat la Stuttgart că este un jucător foarte bun. Va trebui să arate asta și în tricoul echipei noastre”, a completat Rummenigge.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER