Sabău cere „Răbdare!”

Sabău cere „Răbdare!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul susține că o echipă competitivă se construiește în
minimum doi-trei ani

Primul loc în campionat, nicio înfrângere pe plan intern, patru
remize în Europa. Acesta este bilanțul „Moțului” cu Poli până acum,
dar tehnicianul este conștient că în fața lui și a echipei se află
o sumedenie de noi provocări.

3-0 cu Internațional, 6-0 cu Ceahlăul. Domnule Sabău, vine
un 9-0 cu Anderlecht?

(râde) Sigur că va fi un altfel de meci. Trebuie să jucăm cu mai
mult curaj, cu încredere în forțele noastre. Eu cred că ne lipsește
acest lucru, nu suntem obișnuiți cu astfel de meciuri și se
întâmplă să considerăm adversarul mult mai bun încă din start.
Poate la fel cum a făcut și România în jocurile cu Franța sau cu
Serbia, încercând să conserve rezultatul.

Deci vă așteptați la prima victorie în Europa…

Trebuie să încercăm să aducem victorii, iar dacă nu putem, trebuie
să conștientizăm că este un an de tranziție în care am crescut, iar
la anul să facem mai mult.

În campionat sunteți pe primul loc și nu ați pierdut niciun meci,
dar au fost și momente în care ați fost criticat de specialiști, de
presă. Cum recepționați aceste stări?

Analizele nu se fac decât în funcție de rezultate, de către oameni
care nu sunt în măsură să facă asta și nu analizează toate
aspectele unei echipe. Când critică, se consideră specialiști, dar
nu au confirmat și nu au ajuns undeva sus, și nu mă refer la
ziariști. Era un fotbalist cu acest slogan: „Sunt bun, dar nu mă
vede nimeni”.

Despre fotbaliști se spune că au nevoie de timp pentru
acomodare. Dumneavoastră v-ați adaptat în Timișoara și la
Poli?

Pentru un antrenor, cel mai important este să cunoască rapid
caracterul jucătorilor și cât de pregătiți sunt pentru a ajunge la
un nivel dorit. După patru-cinci luni, afli limitele unui jucător,
dacă este pregătit pentru a le depăși, ce poate oferi. O echipă
competitivă nu se poate face într-un an, statisticile spun că în
doi-trei ani se construiește.

Credeți că se pot obișnui echipele românești cu un sistem de jocuri
miercuri-sâmbătă?

Putem juca, dar trebuie să fim mereu pregătiți pentru aceste jocuri
și în fiecare an trebuie să jucăm la același nivel. De exemplu,
echipa lui Dinamo din sfârșitul anilor ’80, când am jucat
sferturile de finală ale Cupei Cupelor cu Sampdoria, dar atunci lui
nea Mircea (n.r. – Lucescu) i-a luat doi-trei ani pentru a construi
acea echipă și avea cei mai buni jucători ai momentulu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×