Situația din clasamentul grupei K din Europa League și frigul de afară au ținut publicul din Praga departe de stadion.
Conștienți că ar putea să nu fie susținuți din tribune de foarte multă lume, conducătorii Spartei Praga au demarat înaintea duelului cu clujenii o campanie menită să atragă publicul la stadion la meciul cu CFR Cluj, însă fără prea mult folos.
Aceștia au inițiat campania numită sugestiv „Dracula”, cu trimitere la regiunea echipei din Gruia, prin care oricine dona sânge putea să-și achiziționeze tichete la jumătate de preț, dar fanii Spartei nu s-au înghesuit la casele de bilete. La ora meciului în tribunele arenei „Generali”, cu o capacitate de 20.000 de locuri, au fost prezenți doar aproximativ 8.000 de fani ai Spartei.
Totuși, aceștia și-au făcut simțită prezența din plin, creeând o atmosferă asemănătoare cu marile stadioane din Europa. De la Cluj au venit aproximativ 300 de fani, care au ținut să-și încurajeze echipa favorită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER