Dinamo acuză arbitrajul după egalul cu Bistrița de acasă. Borcea spune că fotbaliștii lui Țălnar au fost cei mai „furați” până acum. Dinu Gheorghe contraataca și spune că Dinamo va fi ajutată în viitor!
Borcea cere sancțiuni dure pentru arbitri!
„Dacă nu fac față presiunii din fotbal, să stea 1-2 ani în divizia secundă și să vină pregătiți după aceea. Vom avea 5-6 arbitri și ne vom descurca așa. Dinamo e singura echipă care a plătit contractele la zi, dar jucătorii nu vor mai primi banii până când nu vor reveni pe prima poziție. Care să fie problema? Nimeni de la Dinamo nu mai spune nimic despre jocul echipei sau despre echipa tehnică”, a declarat Cristi Borcea la gsptv.
Borcea se plânge de arbitraje!
„Nici o altă echipă nu a fost dezavantajată cum a fost Dinamo. Nu am o explicație pentru asta și nu știu ce se întâmplă”, a mai declarat Borcea.
Dinu Gheorghe îi apără pe arbitri!
„De ce nu se discută la fel și despre penalty-ul neacordat Craiovei în ultimul minut al partidei? Și Brașov a fost dezavantajată la fel de bine ca și Dinamo. Din tot ce s-a discutat de aseară și până acum, am înțeles că Dinamo va fi avantajată de arbitri în viitor. Avem probleme de arbitraj, dar nu trebuie să exagerăm”, a declarat Dinu Gheorghe la gsptv
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER