Managerul celor de la Wigan Athletic, Roberto Martinez îl acuză pe tehnicianul celor de Manchester United, Sir Alex Ferguson, că încearcă să-l „sape” pe Rafael Benitez conducând o coaliție împotriva antrenorului spaniol al lui Liverpool. În egală măsură, Martinez blameză și Federația Engleză de Fotbal pentru că îl protejează pe managerul lui United.
„Federația Engleză de Fotbal l-a sancționat cu greu pe Alex Ferguson pentru declarațiile acestuia la adresa arbitrului Alan Wiley, iar după aceea aproape că și-au cerut scuze pentru că l-au pedepsit. Orice alt antrenor ar fi primit o sancțiune drastică. Ferguson are alături un grup de oameni care-l susțin mereu: Steve Bruce, care a fost coleg cu el sau Sam Allardyce, care crede că va fi succesorul său pe Old Trafford și alții. De cealaltă parte a baricadei se află Rafael Benitez care este atacat din toate părțile”, a declarat Roberto Martinez pentru publicația spaniolă AS.
Sir Alex Ferguson a declarat la finalul partidei Manchester United – Sunderland, scor 2-2, că arbitrul partidei Alan Wiley nu s-a ridicat la nivelul pretențiilor unui meci de Premier League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER