Andrei Cristea se întoarce la Iași! Menajat în meciul de Cupă cu Oțelul, atacantul își avertizează colegii: Iașiul joacă cu ambiție în meciurile cu echipele mari. Cristea e singur, însă: Dinamo câștigă și se bate la titlu!
„Vom avea un meci foarte greu la Iași, împotriva unei echipe pe care o cunosc destul de bine. Trebuie să fim atenți, Poli a jucat întotdeauna cu ambiție împotriva echipelor mari din Liga I. Sunt convins că vor face tot posibilul să ne încurce. Chiar dacă se confruntă cu unele probleme medicale, Poli rămâne o echipă foarte bună, cu un antrenor valoros. Mergem să batem, pentru că dacă vrei să-ți îndeplinești obiectivele, trebuie să ai continuitate în rezultate”, a spus Cristea pentru NewsIn, citat de Sport.ro Andrei Cristea se teme să nu încurce vestiarele! „Am petrecut la Iași o perioadă foarte bună a carierei mele, Poli îmi va rămâne în suflet. Sper ca înainte de meci să nu încurc vestiarele și să nu intru în cel al gazdelor. Aș vrea ca Dinamo să câștige la Iași, să luăm titlul, iar Poli să se salveze de la retrogradare”.
Niculescu se va descatușa după golul cu Oțelul! „A fost o partidă destul de grea, însă bine că ne-am calificat până la urmă și suntem în sferturile de finală ale Cupei României. Mă bucur mult pentru Claudiu Niculescu, a marcat un gol foarte frumos, este golul de care avea nevoie să se descătușeze. Acum, sper să înscrie și în campionat„, mai spune Andrei Cristea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER