Steaua și Farul își vor disputa mâine ultimul trofeu al campionatului intern din ediția 2008-2009, Cupa României. Meciul care are loc pe Stadionul „Arcul de Trimf” , ora 19:00 (TVR 2) se anunță unul interesant, antrenorul militarilor, Marin Moț contestându-l deja pe arbitrul central Horațiu Bărgăunaș, despre care spune că „provine din grădina lui Dinamo”.
„Chiar dacă mi-am exprimat nemulțumirea față de arbitrul acestui meci, eu nu contest valoarea lui, ci doar faptul că provine din grădina lui Dinamo. Dacă este Steaua implicată, orice tangență între cele două cluburi apare o rivalitate care se dorește nemuritoare. Noi nu vom răspunde la provocări și încercăm să fim fair-play, atât în teren cât și în afara lui”, a spus Marin Moț.
Mai mult nemulțumirile „roș-albaștrilor” provin și de la suspendarea lui Dănuț Dumbravă, la o lună după incidentul din finala campionatului (a primit cartonaș roșu pentru calcarea adversarului) dar și din ridicarea suspendărilor jucătorilor de la Farul ce au făcut gesturi obscene în fața tribunei oficiale în semifinalele campionatului, la Baia Mare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER