Succesorul lui Sorin Cârțu pe banca tehnică a pandurilor, Liviu Ciobotariu are ambiții mari. „Cine vine după Sorin Cârțu este obligat să facă măcar același lucru pe care l-a făcut dânsul, însă eu am mare încredere în lotul pe care-l am și convingerea că voi face cel puțin la fel, dacă nu chiar mai mult”, a declarat Ciobotariu.
Noul tehnician a fost bine primit și în rândul jucătorilor. „Ciobotariu are alte metode. Cred că o să ne înțelegem foarte bine cu dânsul și ne vom ajuta reciproc. Toți avem șanse egale când începe un ciclu. Noi suntem cei mai în măsură să reușim să ne impunem, iar opțiunea antrenorului trebuie respectată”, a spus Ionuț Stancu.
Și atacantul Jaka Stromajer, fără nici un gol în acest sezon, speră la o schimbare în bine în mandatul lui Liviu Ciobotariu: „Au trecut 11 etape și sper să am norocul să înscriu. Sper să trec cât mai repede peste situația asta. Poate la Brașov! Sorin Cârțu a făcut o treabă bună. Schimbarea sper să fie cel puțin atât de bună cât a fost până acum„, a spus atacantul sloven.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER