Cornel Țălnar l-a lăudat pe Andrei Cristea, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo în victoria 3-1 de la Iași, cu Poli. Tehnicianul lui Dinamo a mai spus că jocul echipei din Ștefan cel Mare e încă departe de ceea ce-și dorește, dar speră să pună lucrurile la punct în scurt timp. Țălnar mizează și pe revenirile jucătorilor accidentați.
„Andrei Cristea e un jucător exponențial pentru noi. A jucat și la Iași și a fost iubit de fanii de aici. Prima repriză a fost echilibrată, cea de-a doua la discreția noastră. Am înscris 3 goluri și am mai avut 3 ocazii clare pe final. Încă suntem departe de ce vreau eu, dar în scurt timp voi pune lucrurile la punct. Săptămâna viitoare vor reveni Bratu și Niculae. Până la finalul campionatului Bratu va prinde câteva meciuri, chiar dacă nu a mai jucat de un an”, a declarat Țălnar, la finalul jocului cu Poli Iași, la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER