Valentina Elisei Ardean, extrema stângă a formației Oltchim Râmnicu Vâlcea va lipsi șase luni după ce a fost diagnosticată cu ruptură de ligamente încrucișate, cu afectarea ligamentului colateral și a meniscului.
„A făcut dimineață RMN-ul aici, la Vâlcea, iar medicul a spus că are ruptură de ligamente încrucișate cu afectarea ligamentului colateral și a meniscului, iar asta înseamnă că va mai juca handbal pe 1 iulie 2010. Doctora de aici a spus că în proporție de 95% acesta este diagnosticul, vom trimite rezultatul RMN-ului și la doctorul Dinu de la Floreasca să vedem ce spune, dar nu cred că se va schimba ceva. Eu deja am discutat cu doctorul Martens din Belgia, renumit chirurg, pentru că mai mult ca sigur va fi nevoie de operație, și am vrea ca Alice să meargă acolo”, a declarat Ioan Gavrilescu, președintele celor de la Oltchim, pentru NewsIn, citat de sport.ro
Radu Voina, antrenorul echipei, a spus că va trimite rezultatul analizelor efectuate la Vâlcea și în Franța pentru a vedea care este și opinia medicilor din Hexagon.
„Am vorbit cu ea la telefon și mi-a spus rezultatul RMN-ului. Eu vreau totuși să trimit acest RMN în Franța, să vedem ce spun și medicii de acolo. E un mare ghinion pentru Alice, mai ales ca va rata și Campionatul Mondial. Este o pierdere enormă pentru echipă și pentru națională”, a declarat Radu Voina pentru NewsIn, citat de sport.ro
Elisei s-a accidentat în meciul de Liga Campionilor contra celor de la Zvezda și se pare că va rata Campionatul Mondial din China.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER