„Știam că Pandurii sunt o echipă incomodă**, greu de manevrat!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul FC Brașov, Viorel Moldovan, s-a declarat mulțumit,
la finalul disputei cu Pandurii, de succesul obținut, care îi
menține pe „stegari” în plutonul fruntaș.

„E important că am luat cele 3 puncte. Acesta a și fost
obiectivul. Aveam nevoie de 3 puncte. Am întâlnit un adversar foate
bun, știam că Pandurii sunt o echipă incomodă, greu de manevrat.
Acel gol înainte de pauză a venit cum nu se putea mai bine, ne-a
ajutat foarte mult. Bravo băieților pentru cum s-au prezentat și
pentru cele 3 puncte! Era important să câștigăm, de altfel am spus
că avem două meciuri acasă, cu Pandurii și cu Unirea Urziceni și
trebuie să luăm 6 puncte”
.

Moldovan a precizat că a încercat să menajeze câțiva dintre
titluarii din etapele trecute, pentru a nu apărea probleme din
cauza numărului ridicat de meciuri. Fostul internațional a mai
adăugat că a fost o onoare pentru el că spectactorii au scandat și
numele lui și numele selecționerului Răzvan Lucescu, de la care a
preluat echipa din vară: „Răzvan ne-a purtat noroc. Sperăm
să mai vină la Brașov, să urmărească jucătorii care prezintă
interes pentru națională. A fost benefică venirea lui și mă bucură
acest lucru. E o mare satisfacție să ți se scandeze numele în
același timp cu cel al lui Răzvan Lucescu. E o mare onoare că duc
mai departe munca lui de aici de la Brașov”.

Legat de preferințele la tragerea la sorți pentru sferturile de
finală ale Cupei României, Moldovan a spus doar că „poate
să fie orice adversar, numai să jucăm pe propriul
teren”.

Ciobotariu:
„Dacă dădeam gol din penalty, reintram în
joc”

De partea cealaltă, antrenorul gorjenilor, Liviu Ciubotariu, a
subliniat că „a fost un joc spectaculos. Vreau să felicit
echipa gazdă pentru victorie. Am încercat să scoatem un rezultat
pozitiv și au fost câteva momente în care puteam deschide scorul,
nu s-a întâmplat asta. A fost un al doilea moment important a fost
la 2 -0, dacă dădeam gol din penalty, puteam intra în joc. Dar ăsta
e fotbalul. Am întâlnit un adversar bun, puternic, cu mai multă
atenție poate marcam și noi. Dar asta este”.

articol scris de Bogdan
FLORIN

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Ultima oră. Şoc pe piaţa transferurilor. Spaniolii anunţă că Barcelona îl vrea pe jucătorul român cu clauză de 25 de milioane de euro
Ultima oră. Şoc pe piaţa transferurilor. Spaniolii anunţă că Barcelona îl vrea pe jucătorul român cu clauză de 25 de…
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
ȘOC! Gina Pistol l-a PRINS pe Smiley cu altă FEMEIE. A făcut sute de kilometri ca să o vadă
ȘOC! Gina Pistol l-a PRINS pe Smiley cu altă FEMEIE. A făcut sute de kilometri ca să o vadă
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Cine l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul celor mai bogaţi oameni din România. Pe ce loc a ajuns miliardarul român
Cine l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul celor mai bogaţi oameni din România. Pe ce loc a ajuns miliardarul…
Decizie pentru Călin Georgescu. Ce a hotărât Curtea de Apel București
Decizie pentru Călin Georgescu. Ce a hotărât Curtea de Apel București
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Preşedintele din Chile, vizat de o anchetă după o acuzaţie de hărţuire sexuală
Preşedintele din Chile, vizat de o anchetă după o acuzaţie de hărţuire sexuală
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×