Peste 2.000 de polițiști, pompieri și militari au participat marți, la Vancouver, la simularea unui atac terorist cu substanțe radioactive, o repetiție generală destinată testării securității Jocurilor Olimpice de iarnă care încep în Canada peste 101 zile.
Acest fals atentat face parte din ultimele exerciții pentru „a confirma că autoritățile federale, provinciale, regionale și municipale sunt pregătite pentru a face față coordonat oricărui tip de situație de urgență care ar putea avea loc”, a anunțat Ministerul canadian al Securității Publice.
Pe parcursul întregii săptămâni, metropola din vestul Canadei va fi teatrul unor astfel de simulări de mare amploare, fiind folosite inclusiv avioane de vânătoare canadiene și americane. O simulare a unui atac într-o gară este de asemenea prevăzută pentru joi.
La exercițiul de marți au fost mobilizați circa 2.000 de polițiști, pompieri și specialiști din cadrul Guvernului și armatei la o școală din Richmond, într-o suburbie din Vancouver, a precizat Jaimie Tomlinson, din cadrul Ministerului Securității Publice.
Actorii, care, potrivit scenariului, ar fi fost otrăviți mortal cu substanțe radioactive, au fost asistați de pompieri în costume speciale, care i-au scos afară pentru a-i dezbrăca de haine și a-i înveli în pături.
„Aici este vorba despre un grup terorist fictiv care a planificat întreruperea jocurilor pentru a atrage atenția asupra cauzei lor”, a precziat Ted Sykes, care lucrează în cadrul armatei canadiene.
Scenariul atacului prevedea ca o tânără să își denunțe la poliție prietenul care pregătea un act terorist. Complotul consta în răspândirea de izotopi radioactivi în 20 de locuri publice, dintre care centre comerciale și o școală unde avea loc o reuniune în onoarea echipei canadiene de hochei.
Spitalele și centrele medicale au simulat că ar fi asaltate de numeroase persoane contaminate.
„Amenințarea este de asenemenea psihologică și socială”, a declarat Sykes, care lucrează la Agenția de Cercetare și dezvoltare pentru apărarea Canadei, o organizație ce furnizează expertiză științifică și tehnologică forțelor armate canadiene.
În total, 140 de agenții diferite vor participa la asigurarea securității Jocurilor Olimpice, dintre care servicii internaționale, a precizat sergentul Peter Thiessen. Specialiști americani pentru situații de urgență vor fi de asemenea mobilizați.
Costul securității la Jocurile Olimpice de la Vancouver ar putea atinge 900 de milioane de dolari canadieni (573 de milioane de euro), de cinci ori mai mult decât se prevăzuse la atribuirea acestora în 2003.
Peste două treimi din această sumă vor fi alocate de Guvernul canadian, restul fiind asumat de Guvernul provincial al Columbiei Britanice.
Această simulare a avut loc în momentul în care flacăra olimpică a părăsit insula Vancouver unde fusese transportată vinerea trecută din Grecia, cu destinația Teritoriului Yukon, din nord-vestul Canadei.
Flacăra trebuie să parcurgă circa 45.000 de kilometri pe teritoriul țării gazdă, înainte de a fi amplasată în vas la 12 februarie.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER