Fosta atletă Gabriela Szabo a primit, vineri, din partea Comitetului Internațional Olimpic distincția „Femeia și Sportul”, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a expoziției naționale „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”.
Campioană olimpică la proba de 5.000 de metri, la Sydney, a declarat că tot timpul a încercat să promoveze sportul, iar cel mai bine se simte printre copii. „Sunt foarte onorată să primesc această distincție. Eu am încercat tot timpul să promovez sportul, să fiu alături de sportivi, iar cel mai frumos lucru este să fiu alături de copii, pentru că ei sunt viitorul nostru în sport. Le urez mult succes celor care vor să devină mari sportivi”, a spus Gabriela Szabo.
De asemenea, profesorul Uca Maria Marinescu a primit din partea CIO distincția „Sport și Mediu”.
Diplomele au fost înmânate de vicepreședintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Marcel Popescu, și fosta campioană olimpică la floretă, Laura Badea.
Marcel Popescu a afirmat că exemplul Gabrielei Szabo trebuie urmat în toată lumea: „Modelul Gabrielei Szabo nu poate fi egalat decât foarte greu, oriunde în lume. Ea nu este un exemplu doar pentru noi, pentru români, ci pentru tot sportul mondial. Îi urez „La Mulți Ani”, pentru că mai este puțin până la ziua ei și îi doresc să rămână așa cum era în arenă, cum este și în afara ei și să aibă aceeași inimă mare”.
Palatul Național al Copiilor din București a găzduit, vineri, vernisajul expoziției naționale „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”. Conformt site-ului oficial al COSR, concursul național de arte plastice, organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, în colaborare cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, se înscrie într-o mișcare națională de promovare a spiritului olimpic și a valorilor olimpismului în rândul tinerelor talente din mediul școlar. MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER