Antrenorul celor de la Pandurii Târgu Jiu, Liviu Ciobotariu, a afirmat că în prima repriză echipa sa a jucat mai slab, dar în actul secund a existat o singură echipă pe teren, iar aceea a fost Pandurii. Tehnicianul gazdelor a spus că este dezamăgit de rezultatul de egalitate, însă nu poate fi supărat pe fotbaliștii săi care au luptat până la finalul întâlnirii.
„Am jucat mai slab prima repriză, jucătorii mei au fost puțin timorați și nu înțeleg de ce, dar în a doua repriză a existat pe teren o singură echipă, Pandurii. Sunt dezamăgit de rezultat, dar nu supărat. Am văzut din partea jucătorilor o dăruire totală, un angajament la maxim însă ne-a lipsit concentrarea pe fază de finalizare. La ocaziile pe care le-am ratat puteam câștiga jocul. Sincer, am avut ghinion. Am pierdut două puncte foarte importante, însă am câștigat un spirit de luptă și au fost câțiva jucători care m-au impresionat prin angajamentul pe care l-au arătat astăzi și prin modul cum au jucat”, a declarat Liviu Ciobotariu, la finalul partidei.
Jean Pădureanu, președintele Gloriei Bistrița, spune că echipa sa nu va renunța la lupta pentru salvarea de la retrogradare, exprimându-și încrederea că echipa sa va reuși să rămână în Liga I și îl laudă pe Halagian despre care afirmă că este un antrenor foarte bun și un om extraordinar
„O primă repriză bună, am condus, a doua proastă că ne-au condus ei. Puteam și pierde jocul, îl puteam și câștiga dacă la 1-0 marcam gol. Dacă nu pierzi nimic trebuie să fii mulțumit, nemulțumitului i se ia darul întotdeauna. Nu am pierdut, e un câștig. Tragem până la ultima picătură și ne vom salva. Arbitrajul a fost cu mici greșeli, dar nu a greșit decisiv, nu s-a urcat în nici o barcă. Nu am pierdut cu Halagian în ultimele șase jocuri. E un antrenor priceput, exigent și scrie pe el antrenor de divizia A. În Liga I merge cu biciul într-o mână și cu zăhărelul în cealaltă. Este un antrenor și un om deosebit. Sută la sută scăpăm. Pregătiți-vă ca la anul ne întâlnim din nou. Cred că Pandurii au intrat pe teren plini de ei, i-am văzut jucând mai bine, dar repriza a doua ne-au sufocat”, a declarat Jean Pădureanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER