Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a declarat, vineri, că este convins de faptul că până la finalul Ligii I echipa sa își va realiza obiectivul, salvarea de la retrogradare, în ciuda faptului că formația pregătită de Marian Pană ocupă penultimul loc în clasament.
Referitor la meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1, Pădureanu a declarat că Gloria Bistrița a pierdut două puncte. „Am pierdut două puncte, dacă am fi luat trei puncte alta era situația, dar tragem până la ultima picătură și ne vom salva. E al șaselea joc în care n-am pierdut. Sută la sută scăpăm de la retrogradare și Pandurii să se pregătească pentru că la anul ne întâlnim din nou. Pandurii au început jocul puțin mai plinuți de ei, i-am văzut jucând și mai bine în alte meciuri, dar în repriza a doua ne-au sufocat. Foarte mulți jucători de la Gloria au ajuns la Pandurii, unii s-au mai întors dar alții au rămas aici. Dar e bine că ne vedem la anul”, a precizat Pădureanu.
Legat de arbitrajul din partida de vineri, Pădureanu a precizat: „Arbitrajul a fost foarte exigent cu mici greșeli pe ici pe colo dar decisiv nu a greșit niciodată. A mai dat un fault invers de cum era dar nu s-a urcat într-o barcă”.
Conducătorul grupării bistrițene a ținut să adreseze câteva cuvinte despre directorul tehnic-manager general al Gloriei, Florin Halagian: „Halagian e un antrenor exigent și priceput și scrie pe el antrenor de Divizia A. Merge cu biciul într-o mână și cu zăhărelul în alta. Că el are experiență enorm de multă, are peste 1.000 de meciuri pe bancă și este de departe cel mai longeviv antrenor. A câștigat campionatul la 32 de ani cu Piteștiul. A scăpat de la retrogradare pe Bacău și Piatra Neamț. Deci este un antrenor și un om deosebit”.
De cealaltă parte, președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, s-a declarat mulțumit de rezultat, apreciindu-l drept echitabil. „Nu este puțin un punct la acest meci. După cum a arătat prima repriză e un punct câștigat. Din păcate nu am avut niciun fel de atitudine în prima repriză, dar am jucat bine în repriza a doua, însă am avut ghinion. Îmi pare rău că nu am câștigat cele trei puncte dar nu sunt dezamăgit de echipă”, a spus Condescu.
Formația Gloria Bistrița a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), partida susținută, vineri, în deplasare, în compania echipei Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XIII-a a Ligii I. Echipa bistrițeană a marcat prin Keita ’18, în vreme ce reușita gazdelor a fost semnată de Tilincă ’83.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER