Ucrainenii României au înghețat Ucraina!

Ucrainenii României au înghețat Ucraina!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Întărită cu Pisarenko , Zabludovsky, Emelyanenko și Butochnov,
naționala de hochei a României a câștigat cele două partide amicale
cu reprezentativa U 20 a Ucrainei, 7-2 și 5-2, care au avut loc în
weekend, la București.
Artizanii celor două succese, chiar la debutul în prima
reprezentativă, sunt ucrainenii Zabludovsky și Pisarenko, care au
marcat jumătate din golurile românilor, câte trei reușite fiecare.
De altfel, cei doi, alături de Emelyanenko și Butochnov, sunt
jucătorii pe care antrenorul Tom Skinner vrea să-i folosească și la
Mondiale, totul fiind condiționat de primirea cetățeniei române.
„Întotdeauna este o onoare să joci pentru echipa națională. Noi am
arătat că ne dorim asta, însă mai departe nu depinde de noi. A fost
un debut reușit și mă bucură asta”, ne-a declarat Pisarenko, cel
care joacă în România de 10 ani. El consideră că „încorporarea” la
națională a jucătorilor din Ucraina, toți patru legitimați la
Steaua, nu poate fi decât un atu: „Cred că eficiența este mult mai
mare, ne cunoaștem între noi, comunicăm mai bine și cred că putem
ajuta mult echipa”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel de la Puterea dragostei GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Gabriel de la Puterea dragostei GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre. Toți l-am iubit
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre. Toți l-am iubit
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×