Daniel Niculae a fost cel mai grăbit dintre tricolori. Atacantul lui Auxerre a venit în România cu o zi înaintea datei stabilite de Răzvan Lucescu pentru convocare.
Amicalul cu Polonia, de pe 14 noiembrie, a început pentru Nico încă de ieri. Atacantul a ajuns la București la prânz, pentru a putea fi prezent la derby-ul dintre Dinamo și Rapid. Cu o seară înainte, Daniel Niculae și-a continuat seria bună de la echipa de club, printr-o evoluție apreciată în deplasarea de la Le Mans. Auxerre s-a impus cu 1-0, reușita fiind de fapt un autogol al fostului rapidist J.P. Andrade. Faza a plecat însă din piciorul lui Nico, titular în ultimele trei victorii consecutive ale lui Auxerre, rezultate care au dus echipa burgundă pe locul 3 în Franța. „Am trecut peste perioada grea. Știam că o să iasă soarele și pe strada mea, pentru că sunt un luptător”, a declarat Nico la sosirea în țară.
„Si Rapid, și naționala joacă sub presiune”
Niculae revine la echipa națională după un an și două luni, fiind pentru prima oară convocat în mandatul lui Răzvan Lucescu. „Am ținut permanent legătura cu Răzvan. Sunt bucuros că revin la națională și sper ca, odată ajuns aici, să am ocazia să demonstrez că merit să fiu chemat în continuare. Știu de la colegi că atmosfera este bună”. Despre faptul că Răzvan mai este contestat, Niculae a răspuns ironic: „Doar suntem în România! Din acest punct de vedere, există o asemănare între Rapid și echipa națională. Ambele joacă sub presiune. Sub presiune nu se pot obține însă performanțe!”. Aseară, Niculae și-a respectat promisiunea făcută fanilor giuleșteni. A mers la derby-ul din „Ștefan cel Mare” și a stat în galerie, în spatele unor bannere care reproduceau semnul distinctiv al corsarilor. Poate deloc întâmplător, atât timp cât în ultimul timp francezii îl laudă pentru raidurile sale fulgerătoare în careul advers. Copos nu cred că va vinde Rapidul. Cred că așteaptă ca cineva să i se alăture, să conducă împreună Daniel Niculae, atacant Auxerre Sperăm să facem un rezultat bun cu Polonia, să mai ștergem puțin din ce a fost în preliminariile precedente Daniel Niculae, atacant Auxerre Mutu e unul dintre cei mai buni fotbaliști români. A jucat constant bine în ultimii ani și, alături de Chivu, e cel mai bun Daniel Niculae, atacant Auxerre
Lotul pentru Polonia Pantilimon, Coman, Bornescu – portari; Săpunaru, Maftei, Galamaz, Rădoi, Goian, Chivu, Raț, Neșu – fundași; Roman, N. Grigore, Nicoliță, Tănase, Codrea, Apostol, Varga, Ghioane – mijlocași; D. Niculae, Marica, Bucur, An. Cristea – atacanți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER