În perspectiva meciurilor pe care Astra le va disputa cu Dinamo atât în Cupă, cât și în campionat, italianul Nicolo Napoli nu vrea pe teren niciun fost dinamovist.
Apropierea partidei din sferturile Cupei dintre Astra și Dinamo a născut deja primele dispute. Acestea nu vin însă dinspre „Ștefan cel Mare”, ci din curtea nou-promovatei Astra Ploiești. Cunoscută ca fiind o echipă care se află în relații foarte bune cu oficialii dinamoviști, echipa din cartierul 9 Mai are și câțiva fotbaliști care au trecut pe la Dinamo.
Niculae: „Nicolo ar greși!”
Tocmai de aceea, antrenorul prahovenilor nu ar dori să mizeze în dubla cu „câinii” pe jucătorii care au avut de-a face cu roș-albii. Decizia îi va afecta pe toți foștii „câini”, indiferent că aceștia mai au sau nu relații contractuale cu Dinamo. Astfel, în ecuație vor intra Liviu Ganea și Miranda, împrumutați, dar și Păun, Cristi Munteanu și Eugen Crăciun, deveniți cu acte jucătorii Astrei. Întrebat despre această decizie, patronul ploieștenilor, Ioan Niculae, a comentat: „Eu nu știu despre ce este vorba, nu am discutat cu Nicolo despre așa ceva. Napoli va greși, dar decizia nu o poate lua de unul singur”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER