Bergodi: „Ionescu poate mai mult decât Pleșan” CE CREZI?

Bergodi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua era, nu cu mult timp în urmă, în viziunea lui Becali,
foarte aproape de a deveni ‘Arsenal de România’. În acest debut de
sezon mai mulți tineri păreau că au devenit senatori de drept în
tricoul roș-albastru.

Odată cu plecarea lui Bergodi, însă, fotbaliști ca Tudose,
Onicaș, Andrei Ionescu, Ninu sau Ochiroșii au fost foarte rar
trimiși în teren de Stoichiță.

Tehnicianul italian a declarat ieri că Steaua lui ‘Lippi’ nu mai
promovează jucătorii tineri așa cum o făcea el, lucru care se va
dovedi a fi, în timp, o greșeală.

Să-l luăm, de exemplu, pe Ionescu. Eu cred că el poate
da Stelei mult mai mult decât Pleșan. E tânăr și are calități. La
fel și Onicaș. Niciunul nu mai joacă titular de când nu mai sunt
eu
„, a precizat tehnicianul italian la gsptv.

Dică vrea la Steaua, dar ca
antrenor

Transferat din Ghencea la Catania în vara lui 2008, Nicolae Dică
a dezvăluit că îi pare rău de decizia luată. „Îmi pare rău că am
plecat de la Steaua. Oricui îi pare rău dacă pleacă de la o echipă
unde joacă și a avut mari performanțe, iar apoi ajunge rezervă”, a
spus atacantul. Acesta a mărturisit că speră să se întoarcă în
Ghencea. „La Steaua nu cred că o să mă mai întorc ca jucător, poate
ca antrenor”, a spus fotbalistul care acum evoluează la
Iraklis.

Steaua a pierdut și memoriul în litigiul cu
Goian

Dorin Goian a mai câștigat o bătălie în lupta cu Steaua pentru
restanța financiară pe care clubul o mai are de achitat față de el,
20.000 de euro. Comisia de Recurs a LPF a respins ieri memoriul
roș-albaștrilor. Steaua mai are o singură cale de contraatac: mai
poate apela doar la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în termen de 21
de zile.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre. Toți l-am iubit
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre. Toți l-am iubit
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×