A jucat în România, Italia și Anglia și s-a făcut remarcat la Chelsea Londra, fiind coechipier cu jucători ca Marcel Desailly sau Gianfranco Zola.
A făcut parte din „Generația de Aur” a fotbalului românesc, cea care a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1994 și încet, încet devine un antrenor care își pune amprenta serios în istoria fotbalului românesc. Astfel poate fi rezumată cariera lui Dan Petrescu, cel căruia, de aseară, i-a fost dedicată și o carte.
Hagi și Popescu, alături de el
Cartea, „Un campion de legendă, Dan Petrescu”, scrisă de bunul prieten de familie al „Bursucului”, Gabriel Șeitan, în colaborare cu fratele antrenorului Urziceniului, Vali, a fost lansată aseară cu fast la Cercul Militar Național. De la festivitate nu au lipsit foștii colegii ai lui Petrescu din cea mai bună generație a naționalei României de fotbal, Gheorghe Popescu, Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu sau Tibor Selymes. Pe lângă aceștia, pe lista celor prezenți la eveniment s-au înscris Victor Becali, patronul Sportului Studențesc, Vasile Șiman și colaboratori de la campioana României, Mihai Stoica și Narcis Răducan.
Vizibil emoționat de eveniment, „Bursucul” i-a dedicat cartea tatălui său, cel pe care îl consideră responsabil de faptul că este atât de dedicat fotbalului și, mai mult, a promis că, în momentul în care se va retrage din fotbal, își va scrie autobiografia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER