Lotul lărgit al echipei naționale de handbal feminin a României, care va participa la Campionatul Mondial din China, va fi format din 22 de jucătoare, printre care se află și cele două sportive accidentate grav, Valentina Elisei Ardean și Camelia Balint, informează site-ul oficial al IHF.
Conform anunțului făcut de Federația Internațională de Handbal (IHF), în lotul României se află și extrema Ada Nechita, ce a fost adăugată ulterior, printr-o cerere specială a forului național de specialitate. Astfel, în absența celor două extreme accidentate, lotul oficial lărgit al României include 20 de jucătoare.
Lista de jucătoare înaintată de FR Handbal către IHF este următoarea:
Portari – Paula Ungureanu, Florentina Stanciu, Mihaela Smedescu și Talida Tolnai;
Extreme – Iulia Pușcașu, Ramona Maier, Ada Nechita și Cristina Vărzaru;
Pivoți – Oana Manea, Ionela Stanca și Florina Bârsan Chintoan;
Linia de 9 metri – Cristina Neagu, Adina Fiera, Clara Vădineanu, Narcisa Lecușanu, Ada Moldovan, Mihaela Tivadar, Carmen Amariei, Melinda Geiger și Patricia Vizitiu.
De asemenea, oficialii înscriși pe lista trimisă la IHF în 5 noiembrie sunt următorii: Radu Voina (antrenor principal), Vlad Caba (antrenor secund), Mariana Georgescu (medic), Victor Baciu și Adrian Ionescu (kinetoterapeuți), Radu Cheregi (analist video), Paul Soare (organizator), Constantin Oprea (membru CA al FRH), Remus Drăgănescu (director tehnic) și Cristian Gațu (președinte FRH).
Din delegația oficială, care va pleca spre China în 28 noiembrie, vor face parte 16 jucătoare de pe lista înaintată deja către IHF.
Handbalistele cu cele mai multe selecții în echipa națională a României sunt Ramona Maier, cu 152 de selecții, Carmen Amariei (141) și Cristina Vărzaru (138), iar cele mai bune marcatoare sunt Carmen Amariei (733 goluri), Valetina Ardean Elisei (596 goluri) și Ramona Maier (527 goluri).
Campionatul Mondial de handbal feminin se va desfășura în perioada 5 și 20 decembrie, în șase orașe din China.
Programul meciurilor echipei naționale a României, în grupa preliminară C, este următorul:
Sâmbătă, 5 decembrie, ora 11.15 (ora României): România – Chile;
Duminică, 6 decembrie, ora 15.15: Japonia – România;
Luni, 7 decembrie, ora 15.15: România – Ungaria;
Miercuri, 9 decembrie, ora 15.15: România – Tunisia;
Joi, 10 decembrie, ora 13.15: România – Norvegia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER