Așa cum ProSport v-a anunțat în ediția tipărită de ieri, Nicolae Dică este primul pe lista de transferuri a CFR-ului pentru perioada de iarnă. Oficialii din Gruia vor înceta colaborarea cu argentinianul Peralta și caută cu disperare un număr ’10’.
Dicanio a mai fost dorit de clujeni și în vară, dar atunci mutarea a căzut. Fostul idol al tribunei din Ghencea admite că ar accepta o ofertă din Liga I, dar refuză să dea mai multe detalii despre această tranzacție. Fotbalistul Cataniei a fost împrumutat de Catania la Iraklis, unde Dică a revenit la forma care l-a consacrat.
„Mă simt foarte bine în Grecia, pot spune că m-am acomodat, sunt împrumutat până în vară aici. Nu cred că se poate face ceva legat de un transfer în această perioadă, să vedem. Eu vreau doar să joc, dar trebuie să recunosc că m-aș întoarce și acasă; nu vreau să fiu interpretat greșit, însă, nu mă pot pronunța atâta timp cât nu este ceva concret, și deja am fost transferat la prea multe echipe„, a spus Nicolae Dică pentru Ring.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER