ProSport publica săptămâna trecută un material cu Mircea Lucescu, în care acesta acuza dur Steaua că ar fi câștigat 4 titluri cu ajutorul arbitrilor și a meciurilor trucate. „Steaua ne-a furat patru titluri” a fost declarația care a stârnit o serie de controverse în fotbalul autohton.
Iordănescu i-a răspuns destul de dur tehnicianului lui Șahtior, declanșându-se un adevărat ping-pong al înțepăturilor încărcate de venin. Când lucrurile păreau să se calmeze, fostul tehnician al Stelei de la Sevilla, Emeric Ienei, a ieșit și el la rampă.
Fostul selecționer admite că formația din Ghencea nu a jucat întotdeauna corect, dar nu poate fi acuzată de lucruri murdare în condițiile în care de partea clubului din Ștefan cel Mare se afla celebra ‘cooperativă’.
„Înainte de Revoluție, Dinamo avea de partea ei ‘cooperativa’. Poate și Steaua a aranjat unele meciuri, dar eu n-am fost niciodată implicat în astfel de lucruri. Totul se stabilea la nivel înalt. M-am ferit toată viața pentru că, vorba aia, nu există crimă perfectă și mai devreme sau mai târziu tot se află„, a explicat fostul tehnician pentru Libertatea.
Ienei explică de ce Lucescu a simțit nevoia să atace în acest moment Steaua: acesta este gelos pe performanțele fabuloase ale roș-albaștrilor din anii 80.
„Am o relație bună, absolut civilizată cu Mircea Lucescu, nu mă așteptam la o astfel de reacție din partea lui, care este un intelectual. Se simte, poate, o oarecare gelozie a lui Lucescu pe Steaua pentru performanțele echipei din anii ’80. Să nu se uite că Steaua avea atunci o superechipă, care, în cinci ani, a câștigat o Cupă a Campionilor Europeni, a mai jucat o dată în semifinale și încă o dată în finala acestei competiții. Bine, și Dinamo avea atunci o echipă excelentă„, a concluzionat nea Imi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER